- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lucian Bute ar putea boxa de două ori cu Carl Froch în 2012
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, ar putea avea în 2012 două meciuri cu finalistul Super Six, Carl Froch, unul în Canada şi unul la Nottingham, conform promotorului sportivului britanic, informează The Guardian.
Lucian Bute ar putea boxa de două ori cu Carl Froch în 2012 (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)
Jurnalul englez notează că, înainte de finala Super Six, promotorul lui Froch, Eddie Hearn, s-a întâlnit cu managerul lui Bute, Jean Bedard.
"Este o confruntare care vine natural. Sunt foarte încrezător că se va realiza cât mai curând posibil. Nu cred nicio clipă că Bute va boxa cu Ward. Nu cred că Bute s-ar duce la Vegas, nu cred că Ward ar merge în Canada. Deci ce vor face? Eu vreau un meci în aprilie în Canada şi unul în iulie sau în august, în Nottingham. Au fost foarte receptivi la asta. Termenii despre care am discutat au fost foarte clari. După cinci minute ne-am înţeles în toate privinţele, astfel că nu văd de ce nu putem concretiza înţelegerea săptămâna viitoare. Mai întâi am discutat cu Bedard. Este un gentleman, este foarte uşor de vorbit cu el, de colaborat cu el şi am putea face afaceri foarte bune împreună. Ei ar vinde acolo 20-30.000 de bilete. Eu am spus că noi am vinde cel puţin 20.000 de bilete la City Ground în Nottingham. Cred că ar fi un meci care ar atrage publicul şi sunt mulţi bani în discuţie", a declarat Eddie Hearn.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Potrivit boxingscene.com, Lucian Bute consideră că Froch are nevoie de o confruntare cu el. "Poate cu Froch putem face o înţelegere pentur două meciuri, unul în Nottingham şi unul la Montreal. Toată lumea ar fi fericită aşa. Acum, dacă vrea să aibă şansa de a deveni din nou campion mondial, are nevoie să boxeze cu mine", a spus Bute.
Lucian Bute l-a învins pe jamaicanul Glen Johnson în 12 reprize şi şi-a apărat cu succes centura mondială pentru a noua oară consecutiv, în 6 noiembrie, în cadrul unei gale la Quebec. Bute, în vârstă de 31 de ani, are 30 de victorii la profesionişti, din care 24 prin KO şi nicio înfrângere.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO