Selecţionerul Ucrainei crede că meciul cu Scoţia din preliminariile Cupei Mondiale nu se va juca: „Atâta timp cât oamenii din ţara mea continuă să moară, nu mă pot gândi să joc în Scoţia”

Publicat: 28 03. 2022, 12:41
Actualizat: 28 03. 2022, 12:53

Petrakov a declarat că deplasarea la Glasgow nu este o prioritate pentru el.

„Atâta timp cât oamenii din ţara mea continuă să moară, nu mă pot gândi să joc în Scoţia”, a spus el, citat de insidethegames.biz.

„Sunt în permanenţă în contact cu jucătorii echipei naţionale. Pentru ei, fotbalul a dispărut în fundal. Mai avem încă lunile aprilie şi mai şi vom vedea ce se va întâmpla atunci, dar se presupune că vom juca împotriva Scoţiei în iunie, precum şi meciuri din Liga Naţiunilor. Dar nu ne putem gândi la aceste meciuri în acest moment, cu situaţia actuală. Nici măcar nu ştiu cum să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat. Casa mamei mele a fost ocupată de germani la ultimul război. Mi-a povestit cum a fost şi mi se pare similar cu ceea ce fac ruşii acum. Ei bombardează case şi ucid copii. A trecut o lună şi încă nu pot să îmi dau seama ce se întâmplă.

Pentru mine, nu mai există o ţară numită Rusia. Nu mai am niciun prieten acolo. Tot ce pot promite este că vom deveni 200% mai puternici. Ori de câte ori mă duc la punctele de control şi văd oamenii, toată lumea este complet unită împotriva ruşilor. Aşa că nu acord fotbalului atenţia mea de 100 la sută în acest moment”.

Luna trecută, Petrakov afirmase că pregătirile pentru meciul de baraj pentru Cupa Mondială din Scoţia vor continua conform planului, înainte ca partida să fie amânată.

Cu toate acestea, situaţia din Ucraina s-a înrăutăţit de atunci.

Potrivit Biroului Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR), cel puţin 953 de civili au murit în război până la miezul nopţii de 21 martie.

Printre morţi se numărau şi 76 de copii.