Potrivit AS, atât mijlocașul, cât și fundașul sunt tot mai aproape de a părăsi Real Madrid în această vară.
Cei doi jucători se află în situații similare: ambii sunt fotbaliști consacrați, lideri în vestiar și iubiți de fani. Cu toate acestea, ei îşi vor încheia contractele cu Real Madrid în această vară şi este puţin probabil să le prelungească, potrivit cotidianului madrilen.
Decizia privind continuitatea acestor veterani se ia la sfârșitul fiecărui sezon, întotdeauna pe baza meritelor sportive: dacă vor să rămână încă un an, trebuie să arate cel mai bun nivel.
David Alaba (32 de ani), al cărui contract expiră în 2026, este în aceeaşi situaţie.
În schimb, Real Madrid ar plănui o relansare cu recrutarea lui Trent Alexander-Arnold și a unui fundaş central şi a unui mijlocaş mai tineri.