Luminiţa Huţupan Dinu: Oltchim poate câştiga Liga Campionilor

Fosta handbalistă a echipei Oltchim şi naţionalei României, Luminiţa Huţupan Dinu, prezentă, luni, la primul antrenament al campioanei României din această pauză competiţională, a declarat că formaţia vâlceană poate să câştige Liga Campionilor.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Luminiţa Huţupan Dinu: Oltchim poate câştiga Liga Campionilor

Luminiţa Huţupan Dinu: Oltchim poate câştiga Liga Campionilor (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Nu am putut sta deoparte, am venit să le salut pe fete şi să le urez mult succes în noul sezon. Am participat la multe reuniri timp de 28 de ani de activitate handbalistică. Nu le mai ţin minte pe toate, dar toate au fost frumoase. Marea majoritate a fetelor au rămas ceea ce este un lucru foarte bun. Eu cred că Oltchim poate ajunge în finala Ligii Campionilor şi, mai mult, de această dată să şi câştige trofeul pus în joc", a spus Huţupan Dinu.

Ea speră ca fetiţa sa, Ştefania, să-i calce pe urme: "Dacă o să-i placă o voi îndruma să facă sport pentru că e sănătos. Dacă va avea şi talent o voi îndruma spre handbalul de performanţă. Oricum, pentru mine acest copil este cel mai mare trofeu. Mi-am îndeplinit cel mai mare vis. Este un copil cuminte şi la 5, 6 luni o voi aduce pe stadion, aici, să facă primii paşi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici