Lupescu: Îl sprijin în continuare pe Lucescu. La debutul preliminariilor lucrurile vor sta altfel

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că selecţionrul Răzvan Lucescu va fi susţinut în continuare şi că este important ca până la debutul campaniei de calificare la Campionatul European din 2012 să se cunoască exact care va fi componenţa lotului naţionalei.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Lupescu: Îl sprijin în continuare pe Lucescu. La debutul preliminariilor lucrurile vor sta altfel

Lupescu: Îl sprijin în continuare pe Lucescu. La debutul preliminariilor lucrurile vor sta altfel (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Trebuie să găsim alte soluţii pentru îmbunătăţirea jocului. Nu cred că a fost vorba despre o atmosferă de vacanţă, pentru că, la antrenamente, de la Răduţ până la Chivu, toţi jucătorii s-au concentrat sută la sută. Eu îl sprijin în continuare pe Lucescu, nu avem o problemă de antrenor. Important este ca atunci când va începe campania de calificare să ştim exact care este lotul. Vor mai veni şi alţi jucători care să completeze lotul, mă refer la Săpunaru sau Marica. Trebuie să fim optimişti, chiar dacă am înregistrat mai multe înfrângeri. Cred că la primul meci din preliminarii, cu Albania, altfel vor sta lucrurile", a spus Lupescu.

Reprezentativa de fotbal a României a pierdut al treilea meci amical disputat în acest an, fiind învinsă, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata Macedoniei, într-o partidă disputată în localitatea austriacă Villach.

Aceasta a fost prima victorie a selecţionatei Macedoniei în întâlnirile directe cu România.

Pentru România a fost al treilea eşec în meciurile amicale disputate în acest an, după 0-2 cu Israel (3 martie, la Timişoara) şi 2-3 cu Ucraina (sâmbătă, la Lvov).

Selecţionata pregătită de Răzvan Lucescu va disputa o altă partidă amicală, sâmbătă, tot în Austria, în compania reprezentativei Hondurasului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici