Luptă încinsă pentru titlu în Serie A: două formaţii din acelaşi oraş, despărţite de două puncte

Echipele AC Milan şi Inter Milano se bat pentru titlul în Serie A. Cu trei etape înainte de finalul campionatului, cele două formaţii sunt despărţite de două puncte. Fotbaliştii de la AC Milan sunt în frunte, însă rivalii lor au un program mai uşor în ultimele etape.

Urmărește
430 afișări
Imaginea articolului Luptă încinsă pentru titlu în Serie A: două formaţii din acelaşi oraş, despărţite de două puncte

Ibrahimovici, AC Milan

Pe prima poziţie se află AC Milan care duminică a câştigat cu greutate partida de pe teren propriu cu Fiorentina. A fost 1-0 pentru gazde, golul victoriei fiind înscris în minutul 82.

Tot duminică, Inter s-a impus în deplasare. A câştigat cu 2-1 partida cu Udinese şi s-a apropiat la două puncte de AC Milan. Pe Inter pare să o avantajeze programul din ultimele etape, dar AC Milan a demonstrat în acest campionat că poate învinge orice echipă.

Şanse teoretice la titlu mai au Napoli şi Juventus Torino care se află pe locurile 3 şi 4.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici