Luptele de cocoşi, o tradiţie în Filipine

Dacă te afli pe insula Boracay şi vrei să vezi o gală de acest gen, poţi merge la The New Cock Fight Arena. Odată ajuns la sala de 1.500 de locuri, vei observa vacarmul din jurul ei, unde biletul de intrare este de doar 100 pesos (1,8 euro). Aproape de intrare, proprietarii de cocoşi îşi pregăteau "elevii" pentru luptă. Îi ţineau în braţe, îi puneau să se certe cu alţi cocoşi, ca şi încălzire, sau doar socializau cu zâmbetul de buze.

În sală se pot cumpăra pe loc vitamine pentru cocoşi, care îi fac mai puternici şi rezistenti, se pot achiziţiona lame ascuţite de oţel care se leagă în jurul pintenilor pentru doborârea mai rapidă a adversarului. Lamele sunt montate specific pentru fiecare cocoş în parte, pentru ca unghiul şi mărimea să fie potrivite cu stilul de luptă al fiecăruia.

Există un program de lupte, iar participarea costă câteva mii de pesos pe cocos (de obicei între 20 şi 40 de euro). Când intră în ring, cocoşii sunt deja nervoşi, dar au un fel de teacă de plastic peste lama montată pe pinten, pentru a nu se tăia sau să-l rănească pe proprietar. Sunt introduşi alţi cocoşi în ring pentru fiecare concurent, care să îi întărâte, să îi enerveze şi mai mult pentru luptă. Toată încălzirea durează câteva minute, timp în care oamenii din public pot începe să parieze.

După ce cocoşii sunt pregătiţi de luptă, ceilalţi sunt scoşi din arenă, iar "combatanţii" sunt lăsaţi liberi, astfel că lupta poate începe. De cele mai multe ori, se încaieră imediat, dar sunt şi cazuri în care încep să ciugulească ceva de pe podea, să se plimbe prin arenă, până când se găsesc unul pe altul şi se iau la bătaie. Câştigă cocoşul care rămâne în viaţă. Lupta durează, de obicei, sub un minut, timp în care cocoşii se muşcă, se zgârie şi se taie cu lamele de oţel. Penele zboară prin aer şi sângele ţâşneşte pe podea şi pe geamurile de sticlă ale arenei, în uralele publicului. La final, arbitrul ridică ambii cocoşi de la pământ, şi apoi le dă drumul, iar cel care rămâne în picioare este declarat învingător. De multe ori, ambii cocoşi sunt răniţi rău, şi câştigătorul poate să fie foarte lovit, dar dacă a rămas în viaţă, este declarat câştigător.

Arbitrul anunţă câştigătorul ridicându-l de la podea, în timp ce adversarul zace nemişcat sau încă zvâcnind cu ultimele puteri, plin de sânge.

Pentru străini, aceste scene sunt greu de digerat. Unii vin la lupte din curiozitate şi pleacă după prima luptă, alţii rezistă mai mult, dar sunt afectaţi de cruzimea faţă de animale.

Spectatorii pariază între ei prin semne şi ţipete. Un bărbat spunea că în unele zile a câştigat şi 20.000 - 30.000 pesos (circa 350-550 de euro) dar că astăzi nu îi mergea aşa de bine, era pe minus. Ei gesticulează mult şi puternic suma pe care vor să o parieze, ţipă repetând aceleaşi cuvinte şi caută prin arenă pe cineva care vrea sa accepte pariul lui. Cei mai mulţi îşi găsesc parteneri, iar unii fac mai multe pariuri pe fiecare meci. Un deget ridicat pe verticală înseamnă 10 pesos (18 euro cenţi), iar unul la orizontală 100 de pesos (1,8 euro).

Am discutat cu Jopline Bargas, crescător de cocoşi, şi cu familia lui, despre cum îşi îngrijesc şi antrenează cocoşii. Ei practică această activitate de ani de zile, şi au produs multe generaţii de cocoşi, dintre care unii sunt campioni. De când se nasc, cocoşii sunt hrăniţi cu boabe speciale şi cu mai multe tipuri de vitamine care îi ajută să devină mai puternici. Există, de exemplu, vitamine care le imbunatatesc performanţele fizice sau vitamine anti-stres, care se pun in mancare zilnic sau se injeactează săptămânal. După ce ajung la maturitate, cocoşilor mai primesc şi lapte amestecat cu cereale.

Costurile creşterii sunt de asemenea importante, dar ei nu păreau afectaţi de asta: câteva zeci de pesos cu mâncarea pe zi, şi câteva sute de pesos pe săptămână cu vitaminele.

Cocoşii sunt antrenaţi zilnic pentru dezvoltarea muşchilor, aleargă pentru dezvoltarea picioarelor şi au şi lupte de antrenament de câte trei minute, dar fără lamele de oţel ucigaşe. După spusele lor, cei mai importanţi muşchi sunt cei din picioare pentru puterea cu care zgârie în timpul luptei şi cei din aripi, pentru a putea sări deasupra adversarului şi a-l putea împunge cu lama. Lamele se pot achiziţiona individual sau în seturi de 12, de diverse mărimi, iar costurile unui set pot ajunge până la 8.000 - 9.000 de pesos (150 - 170 de euro).

Cocoşii sunt trimişi la lupte încă de la vârsta de 7 luni, dar dacă se consideră că nu sunt încă suficient de puternici, pot aştepta până la vârsta de 3 ani. Familia Bargas deţine un cocoş campion, "Golden Rooster" cum îi spun ei, care a câştigat 9 lupte până la vârsta de 3 ani. Aceasta este o realizare importantă, având în vedere că în cazul în care un cocoş câştiga o luptă, pot trece luni până când este apt de luptă, iar dacă a fost rănit, atunci proprietarii îi cos rănile, îi administrează medicamente, procesul de recuperare fiind şi mai lent.

Alaturi de "Golden Rooster", era "urmaşul" lui în vârstă de 7 luni care nu este încă pregătit pentru lupte, nefiind destul de puternic. În alt loc, familia Bargas mai are 14 pui ai cocoşului campion pe care îi creşteau, dar aceştia vor fi vânduţi. Pentru fiecare cocoş tânăr se aşteaptă să câştige în jur de 50 de euro, ceea ce înseamnă destul de mult pentru o familie filipineză.

Luptele de cocoşi sunt practicate încă din antichitate, primele datări având loc încă din secolul VI înainte de Hristos. Deoarece este considerat un sport sângeros, iar activiştii pentru drepturile animalelor se luptă foarte mult, acestea au fost interzise în mai multe regiuni, precum SUA (din 2007), Brazilia, Australia şi în majoritatea Europei. De pildă, în Spania luptele de cocoşi sunt interzise cu excepţia Insulelor Canare (unde luptele cu tauri sunt interzise) şi Andalusiei. În Franţa, luptele sunt permise doar în anumite localităţi din regiunea Nord-Pas-de Calais.

Tottenham Hotspur, Universitatea din Carolina de Sud şi Jacksonvilee State University au ca embleme un cocoş de luptă.
Tottenham are un cocoş de luptă ca şi mascotă încă de la finala Cupei Angliei din 1901, când fostul său proprietar, Harry Hotspur, care creştea aceste păsări a decis să pună unul pe emblemă.

(Material de Departamentul Sport, sports@mediafax.ro)