„Mă pregătesc fizic şi sufleteşte mai mult ca niciodată. Îmi doresc să prind lotul şi dacă voi juca să o fac cât mai bine. Va fi un meci de care depinde viaţa ambelor formaţii, noi să mai facem un pas înainte pentru evitarea retrogradării, iar pentru Craiova pentru a rămâne în lupta pentru cupele europene. Cele şapte puncte, cât este distanţa faţă de ultimul loc retrogradabil, nu sunt destule, vedeţi că Mediaşul a câştigat”, a spus Luţu.
Ionuţ Luţu crede că Universitatea Craiova va încheia sezonul în primele cinci echipe ale clasamentului. „Îmi doresc, fără nicio supărare pentru fanii din Bănie, să câştige formaţia la care joc acum, iar Universitatea să-şi atingă obiectivul. Este o formaţie bună, care, după părerea mea, va încheia campionatul pe unul dintre primele cinci locuri”, a mai spus Luţu.
Pandurii Târgu Jiu întâlneşte, duminică, de la ora 20.30, pe teren propriu, formaţia Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.