Machado: Îmi cer scuze faţă de fani pentru evoluţia slabă din meciul cu Oţelul

Atacantul echipei Universitatea Cluj, Gabriel Machado, care a fost căpitan, în premieră, la partida pierdută în deplasare, scor 0-3, cu Oţelul Galaţi, şi-a cerut scuze faţă de suporterii clujeni pentru evoluţia slabă pe care echipa sa a avut-o în meciul cu liderul Ligii I.

Urmărește
6 afișări

"Îmi cer scuze faţă de fani pentru acest joc. Ei sunt alături de noi mereu, ne încurajează, dar am greşit. Sper să aibă încredere în noi, eu chiar cred că ne putem redresa. Se va vedea altceva în meciul cu Dinamo, sunt sigur de asta", a spus Machado, pentru site-ul oficial al grupării clujene.

Atacantul a afirmat că echipa sa trebuie să se antreneze mai bine şi să nu repete greşelile în partida din etapa următoare, când va juca împotriva formaţiei Dinamo. "A fost un meci foarte greu, am evoluat sub aşteptări. Trebuie să ne antrenăm mai bine, să nu repetăm cu Dinamo greşelile din meciul cu Oţelul. Galaţiul, pe teren propriu, este puternică tare. În rest, ce pot să mai spun de meci, suntem cu toţii supăraţi. Ne-am prezentat prost şi s-a văzut acest lucru în rezultatul final", a adăugat Machado.

Echipa Oţelul Galaţi a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia Universitatea Cluj, în cadrul etapei a XXII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici