Prima pagină » Sport » Încă o medalie pentru România la FOTE: Argint la săritura în lungime

Încă o medalie pentru România la FOTE: Argint la săritura în lungime

Delegaţia României a obţinut încă o medalie la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de la Banska Bystrica. Cristian Popescu a câştigat medalia de argint în proba de săritura în lungime.
Încă o medalie pentru România la FOTE: Argint la săritura în lungime
Cosmin Pirv
29 iul. 2022, 15:27, Sport

Potrivit Federaţiei Române de Atletism, Cristian Popescu a obţinut medalia de argint, fiind depăşit de cehul Petr Meindlschmid.

La ultima încercare, Popescu a sărit 7.25 metri, iar Meindlschmid a fost măsurat cu 7.29 metri.

Cristian Popescu, atlet legitimat la CSA Steaua Bucureşti şi antrenat de Tudor Bogdan, a stabilit astfel un nou record personal.

Pe locul trei a fost italianul Nicolae Gavagni, cu o săritură de 6.73 metri.