Prima pagină » CM 2010 » Nelson Mandela va fi prezent la ceremonia de încheiere a Cupei Mondiale

Nelson Mandela va fi prezent la ceremonia de încheiere a Cupei Mondiale

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a decis să fie prezent, astăzi, la stadionul Soccer City din Johannesburg, la ceremonia de încheiere a Cupei Mondiale, pentru "a-i saluta pe fani", a anunţat un nepot al fostului şef de stat.
Nelson Mandela va fi prezent la ceremonia de încheiere a Cupei Mondiale
11 iul. 2010, 18:37, Sport

El a decis să vină. Va sosi exact înainte de începerea ceremoniei, pentru a-i saluta pe fani, după care va pleca acasă”, unde va urmări finala dintre Spania şi Olanda, a declarat Nkosi Zwelivelile Mandela.

El a precizat că bunicul său nu va rămâne mai mult de 30 de minute la stadion. „Va fi acolo pentru a mulţumi şi a le aduce un omagiu fanilor”, a adăugat nepotul lui Mandela.

Prezenţa lui Nelson Mandela la finala Cupei Mondiale a fost până astăzi incertă, din cauza vârstei sale (92 de ani) şi a decesului unei strănepoate a sa, chiar înainte de începerea competiţiei.

Finala Cupei Mondiale, dintre Olanda şi Spania, va avea loc, de la ora 21.30, la Johannesburg.