"Suporterii nu au dreptul să-l critice sau să-l acuze de ceva pe Marius Constantin şi nici pe Vasile Maftei. El este căpitanul echipei şi trebuie tratat cu respect. Îi apreciez extrem de mult. Suporterii nu au decât dreptul să stea în tribună şi, dacă le place fotbalul practicat de echipă, să aplaude. Dacă nu, să nu aplaude şi cu asta basta. Dacă vor, pot să mă critice şi să mă înjure pe mine cât vor, dar nu pe jucători. Să-i lase în pace", a declarat Copos pentru MEDIAFAX.
Oficialul giuleştean a găsit o explicaţie şi pentru faptul că în timpul partidei cu Unirea Urziceni, din sferturile de finală ale Cupei României, când Daniel Pancu a fost înlocuit, Emil Dică, Marius Constatin şi Dănuţ Coman au refuzat banderola de căpitan: "Am discutat astăzi cu Mircea Rednic şi am înţeles că a fost doar o neînţelegere. Să nu fiu înţeles greşit. Nu e normal ce s-a întâmplat la Constanţa, dar pur şi simplu înaintea meciului erau doar doi căpitani, Maftei şi Pancu. I-am spus lui Mircea Rednic ca de acum încolo să avem patru sau cinci căpitani. Şi dacă nu joacă doi, trei dintre ei, următorul să preia banderola", a mai spus Copos.
Referindu-se la lupta pentru titlul de campioană a României, acţionarul giuleştean crede că echipa antrenată de Mircea Rednic are în continuare şanse să depăşească CFR Cluj în clasament. "E clar că jocul nostru nu prea merge. Am avut două accidente foarte grave şi sper ca Mircea Rednic să găsească soluţiile pentru a redresa echipa. Sunt sigur că o va face. După ce am văzut CFR în meciul cu Braşovul eu încă mai sper cu tărie la titlu. Ştiu că se poate şi am încredere că putem câştiga campionatul în acest an", a mai spus Copos.
În primele două partide oficale disputate în acest an, Rapid a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Universitatea Cluj, în cadrul etapei a XX-a a Ligii I, şi cu 1-0 de Unirea Urziceni, în sferturile de finală ale Cupei României.
Duminică, Rapid va întâlni, în deplasare, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a XXI-a a Ligii I, meciul fiind programat la ora 15.30.