- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (30.06.2024, 19:49)
- Rafael Hekman
Mai multe drumuri de frontieră vor fi închise în timpul meciului dintre Franţa şi Belgia
Drumurile care leagă Franţa de Belgia vor fi închise luni, în timpul meciului din optimile de finală dintre cele două naţiuni de la Euro, au anunţat zece primari ai comunelor de frontieră, care doresc să "prevină eventuale aglomerări", relatează L'Equipe.
Urmărește
599 afișări
Mai multe drumuri de frontieră vor fi închise în timpul meciului dintre Franţa şi Belgia
Zona din jurul frontierei franco-belgiene este în alertă. Pentru a „preveni posibilele aglomerări", potrivit a zece primari de comune de frontieră, drumurile vor fi închise luni, în timpul meciului dintre cele două echipe, din optimi de finală ale Euro (ora 19.00).
„Blocaje sau filtre rutiere vor fi organizate la diferitele puncte de trecere a frontierei, începând de luni la ora 16.00 (ora locală)", adică cu două ore înainte de începerea meciului, au precizat cei zece primari, doi belgieni şi opt francezi, într-un comunicat comun. Acestea vor fi ridicate doar "în timpul nopţii, dacă contextul o permite", se mai scrie.
Cu toate acestea, trei poduri vor rămâne deschise în acest perimetru, a precizat oraşul Comines pe Facebook. Această măsură se explică prin „precedentul din 2018" când, la finalul semifinalei Cupei Mondiale câştigate de Franţa în faţa Diavolilor Roşii (1-0), „podul din Comines a fost invadat şi au avut loc aglomerări", a declarat, citat de L'Equipe, primarul comunei franceze, Eric Vanstaen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Nu vrem să mai trecem prin asta", adaugă el, temându-se că, „stimulaţi de alcool", unii suporteri „vor să meargă să-i necăjească" pe vecinii lor de dincolo de graniţă. Un sentiment de răzbunare îi animă pe diavolii roşii de la această înfrângere, care i-a supărat profund şi durabil.
Comunele vizate, printre care şi Armentières (25.000 de locuitori), acoperă frontiera pe o lungime de aproximativ douăzeci de kilometri, pe porţiunea în care aceasta este trasată de râul Lys, la nord-vest de metropola Lille. „Interdicţii de adunări publice vor fi impuse pentru a preveni şi reprima adunările ostile", au declarat aleşii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump