FRF: Ne exprimăm credinţa că Mihăiţă va trece peste o perioadă de cumpănă a vieţii
„Staff-ul tehnic al echipei naţionale a României, precum şi cel administrativ al Federaţiei Române de Fotbal, se află alături de Mihăiţă Neşu şi de familia sa în aceste momente cumplite, cauzate de groaznicul accident suferit de el în timpul antrenamentului echipei sale, FC Utrecht. Ne exprimăm credinţa că, aidoma căpitanului echipei noastre naţionale, Cristian Chivu, şi Mihăiţă va găsi resorturile şi tăria de a trece peste o perioadă de cumpănă a vieţii şi, mai mult, de a reveni cât mai curând posibil pe terenul de fotbal, la cel mai înalt nivel. Însănătoşire grabnică, Mihăiţă!”, se arată pe site-ul oficial al FRF.
Mihai Neşu a fost operat de urgenţă după accidentarea suferită în timpul antrenamentului de marţi, doctorii stabilind că fotbalistul are o vertebră cervicală ruptă. Pagina web a clubului a precizat că accidentarea lui Neşu s-a produs ca urmare a căderii jucătorului pe teren după o ciocnire cu coechipierul său Alje Schut.
Neşu are opt prezenţe în echipa naţională de seniori a României şi 12 în cea de tineret.
Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionale a României şi jucător al formaţiei Internazionale Milano, s-a accidentat la cap, în 6 ianuarie 2010, când a suferit o accidentare gravă în urma unui contact cu un adversar, în timpul unui meci din Serie A, care i-a pus cariera dar şi viaţa în pericol. El a fost operat la cap şi, după numai 40 de zile de la operaţie, şi-a reluat antrenamentele la Inter. Fundaşul a revenit pe teren la 24 martie, mult mai repede decât se aşteptau medicii, însă de atunci evoluează cu o cască de protecţie.