Singapore a câştigat în detrimentul Moscovei, în urma unui vot prin poştă la care au participat, de la sfârşitul lunii ianuarie, cei 110 membri ai CIO, pe baza raportului comisiei de evaluare.
Alegerea oraşului Singapore ilustrează filosofia acestei competiţii care, în viziunea lui Rogge, ar trebui să sensibilizeze adolescenţii la particularităţile sportului de înaltă performanţă. Când a anunţat, în iulie 2007, crearea JOJ, preşedintele CIO a precizat că acestea ar trebui să se desfăşoare în oraşe care nu au şanse să găzduiască o ediţie a Jocurilor Olimpice.
Moscova, care a pierdut, în favoarea Londrei, cursa pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2012, a găzduit deja această competiţie în 1980.
Aproximativ 3.500 de sportivi, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, sunt aşteptaţi să participe, la 26 de discipline, la prima ediţie a JOJ, care va fi urmată, în 2012, de primele JOJ de iarnă.