Manchester City a învins Chelsea, scor 2-1, în campionatul Angliei
Chelsea a deschis scorul prin Cahill (60). City a egalat printr-un penalti transformat de Agüero (78), iar apoi a luat conducerea prin Nasri (85).
Carlos Tevez a rejucat pentru Manchester City, el intrând în joc în minutul 63, în locul lui De Jong.
Tevez, în vârstă de 28 de ani, a fost exclus din lot pentru că a refuzat să se încălzească şi să joace la meciul cu Bayern, din Liga Campionilor, din septembrie 2011.
Atacantul a plecat apoi în Argentina, revenind la Manchester la mijlocul lunii februarie.