Manea: Nu ştiu dacă Varga şi Bălan vor fi transferaţi până la meciul cu Timişoara
„Transferurile celor doi nu sunt problemele mele. Cei din conducere vor face tot posibilul pentru a-i avea chiar şi la meciul de vineri cu Timişoara. I-am avut la antrenamente, dar deocamdată nu ştiu dacă se vor finaliza actele până la ora jocului„, a spus Manea.
Nicolae Manea a precizat cã, în cazul în care cei doi fotbalişti nu vor fi transferaţi la Rapid până la meciul de vineri, tranzacţia va fi realizată săptămâna viitoare. „Dacă nu, se va rezolva săptămâna viitoare. Avem destui jucători în lot pentru meciul cu Timişoara. Ştiu că domnul Copos a făcut nişte eforturi pentru a-i aduce pe aceşti jucători, care şi-au adus aportul la câştigarea titlului de către Unirea Urziceni şi la parcursul acestora în Liga Campionilor”, a declarat Manea.
Întrebat dacă Varga va avea la Rapid un salariu lunar în valoare de 33.000 de euro, aşa cum s-a scris în presă, Manea a rămas surprins: „Dar ce? Varga a venit la Real Madrid? Domnul Copos are valoare foarte mare, dar nu cred să dea asemenea salarii. Mai ales în situaţia actuală, nu ştiu cine ar putea să plătească o asemenea sumă.”
Meciul Rapid Bucureşti – FC Timişoara se va disputa vineri, de la ora 20.30, pe Stadionul Giuleşti – Valentin Stănescu, în etapa a XX-a a Ligii I.