Mansour, transferat la Dinamo în proporţie de 80 la sută (surse)
Atacantul senegalez al echipei Poli Ştiinţa Timişoara, Gueye Mansour, se va transfera în proporţie de 80 la sută la campioana României, Dinamo, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, surse din cadrul grupării bănăţene.
Mansour, transferat la Dinamo în proporţie de 80 la sută (surse)
"În proporţie de 80 la sută Mansour e la Dinamo, mai trebuie doar să se stabilească detaliile contractuale dintre jucător şi clubul Dinamo", au menţionat sursele citate, care au adăugat că valoarea transferului ar fi în jurul sumei de 600.000 de euro.
Gueye Mansour a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că nu a făcut deplasarea cu restul lotului formaţiei bănăţene pentru cantonamentul de la Debrecen (Ungaria) din cauza unor probleme legate de viză şi a precizat că ştie de interesul clubului Dinamo pentru el. "Ştiu de interesul lui Dinamo, dar nu m-a contactat nimeni personal, iar dacă cluburile se înţeleg nu am nimic de spus. Să se înţeleagă cluburile şi apoi mai vedem", a spus Mansour.
Preşedintele Comitetului Director al clubului Poli Ştiinţa Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a afirmat că în acest moment au loc discuţii între cele două grupări: "Sunt doar discuţii, nimic nu s-a concretizat".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO