Mănuşile lui Bute vândute cu 3.000 de dolari pentru victimele din Haiti

O pereche de mănuşi de box purtate de pugilistul Lucian Bute, campionul mondial al versiunii IBF, categoria supermijlocie, au fost vândute cu 3.000 de dolari la o licitaţie desfăşurată, duminică, la Montreal, la o gală de binefacere în care s-au strâns fonduri pentru ajutorarea victimelor din Haiti.

Urmărește
36 afișări
Imaginea articolului Mănuşile lui Bute vândute cu 3.000 de dolari pentru victimele din Haiti

Mănuşile lui Bute vândute cu 3.000 de dolari pentru victimele din Haiti

Potrivit site-ului lazonedeboxe.com, la sala de sport Hard Knox din Montreal a lui Herby Whyne a avut loc o gală de box amator, dar şi o licitaţie a unor articole de colecţie ce aparţin unor sportivi cunoscuţi, iar toate fondurile obţinute vor fi redirecţionate prin organizaţia de binefacere World Vison Canada către construirea unui spital în Haiti, stat puternic afectat de un cutremur la 12 ianuarie. Pugilistul român Lucian Bute a făcut parte dintre invitaţii speciali ai acestei gale alături de antrenorul său Stephane Larouche.

"Licitaţia obiectelor de colecţie a iscat o explozie impresionantă de generozitate în rândul amatorilor boxului. A fost inclusă o donaţie de 3.000 dolari pentru o pereche de mănuşi utilizate în pregătire de Lucian Bute şi o alta de 2.000 dolari pentru nişte mănuşi de box cu autograful lui Jean Pascal şi un tricou cu numele lui Georges Laraque", notează sursa citată.

Cutremurul care a devastat statul Haiti a dus la decesul a aproximativ 170.000 de persoane. În plus, preşedintele haitian a anunţat, la 25 ianuarie, că un număr 225.000 de case şi 25.000 de clădiri comerciale au fost total sau parţial distruse şi mai mult de un milion de haitieni au rămas fără adăpost.

Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, în repriza a patra, pe mexicanul Librado Andrade, într-un meci disputat la 29 noiembrie 2009, la Quebec.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici