Marcel Lică a ieşit de la Crowne Plaza, unde Taher şi Copos au o întâlnire
Marcel Lică, care a ocupat în trecut funcţia de preşedinte executiv la Farul Constanţa, a ieşit la cinci minute după ce directorul general Constantin Zotta şi directorul general adjunct al FC Rapid, Grigore Sichitiu, au ajuns la hotel. Lică a refuzat să facă vreo declaraţie presei.
Fathi Taher a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că în această seară va fi instalat un nou preşedinte al FC Rapid, al cărui nume nu a dorit, deocamdată, să îl facă public. "Preşedintele este surpriză. Nu este domnul Gino Iorgulescu, aşa cum s-a vorbit. Nu este un om din fotbal, este un om de afaceri care se pricepe la fotbal. El va fi instalat în această seară", a spus Taher.