- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Marcel Popescu: N-am fost oficial nici la CFR, nici la Braşov, dar munca mea s-a văzut
Impresarul Marcel Popescu a declarat, marţi, la Sport.ro, că nu este deranjat de afirmaţiile lui Mihai Stoica referitoare la poziţia sa în cadrul FC Steaua şi nu-l interesează funcţia din cadrul clubului, ci rezultatele muncii lui.
"Nu vreau să discut despre funcţii oficiale, vreau să discut despre competenţă profesională. Nu am avut funcţie oficială nici la CFR, dar rodul muncii mele s-a văzut, n-am avut funcţie oficială nici la Braşov, dar contribuţia mea o cunosc oamenii care ştiu ce am făcut. Şi la Steaua vreau să fac ceea ce am făcut pentru alţii. Nu contează ce scrie pe uşa mea", a spus Marcel Popescu.
El a menţionat că managerul general Mihai Stoica trebuie să-şi asume şi eventualele alegeri greşite dacă el este cel care decide totul la gruparea din Ghencea. "Eu ştiu poziţiile care sunt descoperite, le-am discutat şi cu Gigi, le-am discutat şi cu Mihai. Dacă el confirmă că el decide totul înseamnă că-şi asumă şi responsabilitatea unor eventuale alegeri greşite. Profilul unui anumit jucător, Mihai îl vede într-un anumit fel, eu într-altul, dar el decide. Dacă el consideră că profilul jucătorului pe care-l propun se încadrează în filozofia Stelei este OK", a mai spus Popescu.
Impresarul a precizat cu ironie că, din câte ştie, Mihai Stoica nu este patronul grupării, ci Gigi Becali decide ce se întâmplă în cadrul clubului. "Nu sunt angajatul lui Mihai Stoica. Am avut o discuţie cu Gigi, cred că şi astăzi este patronul Stelei şi consider că încrederea pe care mi-a acordat-o Gigi trebuie să fie urmată şi din partea mea de cea mai mare responsabilitate. Mă responsabilizez la maximum ca să încerc să ofer soluţii pentru nivelul Stelei şi pe gustul lui Mihai Stoica. Vreau cu toată sinceritatea să vin lângă Gigi pentru că simt că pot să-l ajut. Pentru mine era un semn de întrebare o acuză venită din partea patronului", a precizat Popescu.
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că impresarul Marcel Popescu a greşit când a vorbit despre funcţia de director sportiv al grupării din Bulevardul Ghencea pe care o va ocupa, pentru că oferta primită s-ar putea să nu mai fie valabilă.
"Marcel Popescu a făcut o eroare când a vorbit deja în numele Stelei. I-am propus lui Gigi să lucrăm cu Marcel Popescu pentru că este un om care înţelege bine fenomenul şi un om cu care aş putea fi pe aceeaşi lungime de undă. Gigi, în stilul caracteristic, i-a propus lui Marcel, de faţă cu mine, să devină director sportiv. Nu a dat un răspuns şi deocamdată nu e director sportiv al Stelei şi nu poate vorbi în numele Stelei. S-a grăbit puţin. El n-a dat răspunsul şi asta urmează să vedem. Gigi e genul de om care în momentul când îţi face o ofertă o accepţi sau nu. În momentul când spui că stai să te mai gândeşti, s-ar putea să fugă puiul cu aţa", a spus Mihai Stoica.
Oficialul stelist a menţionat că nu va achiziţiona niciun jucător propus de Marcel Popescu. "Nu va aduce nimeni jucători peste capul meu pentru că eu sunt cel care propune patronului jucători pentru achiziţionare. Am fost acum în Portugalia şi alături de jucătorii pe care îi urmăream am mai trecut pe listă câteva nume propuse de Marcel Popescu. Nu voi achiziţiona niciun jucător din cei propuşi de Marcel Popescu pentru că posturile sunt deja acoperite, iar singurul jucător care evoluează pe un post pe care noi am avea nevoie de un dublaj, nu mi-a plăcut. Îl ştiam, dar acum am fost atent la evoluţia lui", a mai spus el.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, săptămâna trecută, că îl va angaja pe Marcel Popescu în funcţia de director sportiv al clubului "roş-albastru", urmând ca Narcis Răducan, cel care ocupa aceast post, "să rămână şi el la club, în staf". Impresarul Marcel Popescu a declarat, joi, că a ajuns la o înţelegere cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, privind preluarea funcţiei de director sportiv al clubului din Bulevardul Ghencea şi într-o lună va fi oficializată noua lui postură.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Războiul din Ucraina, ziua 1006. Rusia se pregăteşte să pătrundă în sudul regiunii Doneţk, afirmă armata ucraineană / Consilierul pentru securitate al lui Trump cere încetarea escaladării în Ucraina
-
Presa rusă vorbeşte despre Călin Georgescu: a insistat cu prudenţă pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia
-
Agenţia rusă Ria Novosti anunţă victoria lui Călin Georgescu pe care îl numeşte "aliniat al Rusiei"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO