Prima pagină » Sport » Marcu: E posibil ca Victor Crivoi să joace un meci, iar Adrian Cruciat altul

Marcu: E posibil ca Victor Crivoi să joace un meci, iar Adrian Cruciat altul

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Adrian Marcu, a declarat, miercuri, că este posibil ca în partida contra Indiei, contând pentru barajul de menţinere în Grupa Mondială, Victor Crivoi să joace într-un meci de simplu, iar Adrian Cruciat în altul.
Marcu: E posibil ca Victor Crivoi să joace un meci, iar Adrian Cruciat altul
17 sept. 2008, 18:07, Sport

În celelalte două meciuri de simplu va evolua Victor Hănescu, numărul unu al echipei, din cauza absenţei lui Andrei Pavel.

"E un avantaj că jucăm pe zgură pentru că dacă jucam la ei o făceam pe iarbă. Chiar dacă sunt clasaţi în spatele nostru trebuie să fim atenţi. Din păcate părţile frumoase se termină. Era bine dacă aveam zece variante ca să găsim un înlocuitor pentru Andrei Pavel. După cum se prezintă situaţia e posibil ca unul să joace vineri şi altul duminică, iar Hănescu să intre şi în meciul de dublu, în funcţie de scorul din prima zi", a spus Marcu.

Victor Hănescu consideră că este o presiune în plus pe el, deoarece va fi numărul unu al echipei. "Ca lider al echipei e mai multă presiune, trebuie să joc mai bine şi să aduc puncte la simplu, dar asta nu schimbă situaţia faţă de meciurile anterioare", a completat Hănescu.

Adrian Cruciat consideră că echipa României se află într-o situaţie inedită. "Suntem într-o situaţie inedită din cauza regretabilei absenţe a lui Andrei Pavel. Oricare va juca sper să câştigăm, pentru că suntem în formă", a adăugat Cruciat.

Partida România – India, contând pentru barajul de menţinere în Grupa Mondială la tenis, se va disputa, în perioada 19-21 septembrie, la arenele BNR.