Mărgăritescu: "Numai pe dos ne-a mers în ultima vreme"
Mijlocaşul dinamovist Andrei Mărgăritescu a declarat, miercuri, că îşi doreşte foarte mult să câştige derbiul de duminică cu Rapid, din cadrul etapei a XV-a a Ligii I, fiind motivat şi de faptul că în ultima vreme echipa sa nu a avut rezultate tocmai bune, informează site-ul oficial al clubului.
Mărgăritescu: "Numai pe dos ne-a mers în ultima vreme"
"Nu pot să exprim în cuvinte cât de mult ne dorim să câştigăm. Nu avem de luat nicio revanţă faţă de Mircea Rednic, dar parcă e prea de tot! Numai pe dos ne-a mers în ultima vreme! Vrem să câştigăm pentru că nu vrem să scăpăm din mâini o victorie în faţa rivalilor, mai ales că în sezonul trecut nu am pierdut niciun punct nici cu Steaua, nici cu Rapid", a declarat Mărgăritescu.
Şi vicepreşedintele FC Dinamo, Vasile Turcu, este încrezător în şansele "alb-roşilor" în partida de duminică. "Noi nu vom pleca niciodată capul. Sunt sigur că jucătorii vor intra cu determinare. Sunt conştienţi că au valoare şi că nu merită acest loc din clasament. Trebuie să se spargă toate aceste ghinioane şi jucătorii să învingă în meciurile cu Steaua şi Rapid, să ne facă nişte sărbători fericite", a declarat Vasile Turcu pentru http://www.fcdinamo.ro/
Partida Dinamo-Rapid, din cadrul etapei a XV-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.30, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO