- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (04.03.2016, 09:01)
- Claudiu Giurgea
Maria Şarapova nu va juca la Indian Wells
Sportiva din Rusia, aflată pe locul 7 WTA, s-a retras de la turneul din Statele Unite din cauza unei accidentări suferite la braţul stâng şi în urma căreia nu s-a recuperat complet.
Urmărește
547 afișări
Maria Şarapova nu va juca la Indian Wells (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
În vârstă de 28 de ani, Maria Şarapova a participat la un singur turneu în acest an, ea oprindu-se în sferturi la Australian Open.
"Sunt foarte dezamăgită că nu pot participa la turneul de la Indian Wells. Am făcut tot posibilul să mă recuperez după accidentarea de la antebraţul stâng şi am încercat să fiu 100% din punct de vedere fizic pentru a lua startul la această competiţie, una dintre favoritele mele din circuit, fiind atât de aproape de reşedinţa mea din L.A. De-abia aştept să revin anul viitor", a declarat Sharapova, pentru site-ul oficial al competiţiei.
Maria Sharapova a câştigat de două ori competiţia de la Indian Wells, în 2006 şi 2013, şi a mai jucat şi o finală, în 2012, pierdută în faţa Victoriei Azarenka
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
"Suntem dezamăgiţi că Maria nu va putea concura în acest an pentru că este o sportivă redutabilă şi o favorită a tribunelor. Sperăm să se recupereze cât mai repede şi aşteptăm să o avem alături de noi anul viitor", a adăugat directorul turneului, Raymond Moore.
În 2015 turneul de la Indian Wells a fost câştigat de Simona Halep.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe