- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (01.06.2016, 15:58)
- Andrei Ionascu
Marian Drăgulescu, după succesul de la Europenele de Gimnastică: Era cazul să arăt că încă exist!
Gimnastul Marian Drăgulescu a câştigat, duminică, medaliile de argint în finalele de la sărituri şi sol ale Campionatelor Europene de gimnastică artistică masculină de la Berna (Elveţia) şi a declarat că a revenit în prim planul sportului mondial, într-un interviu pentru Federaţia Română de profil.
Urmărește
1218 afișări
Marian Drăgulescu, după succesul de la Europenele de Gimnastică: Era cazul să arăt că încă exist! (Imagine: AFP / Mediafax Foto)
Cu cele două medalii de argint ale lui Marian Drăgulescu, gimnastica masculină românească s-a numărat printre cele 9 ţări medaliate din 38 participante.
"A trecut destul timp de la ultimul Campionat European. Era cazul să arăt că încă exist! Sunt foarte fericit. Am reuşit, mai întâi să intru în două finale, ceea ce nu este puţin şi să plec de aici cu tot atâtea medalii. Ambele de argint, dar, cred, că au o valoare mult mai mare", a declarat Drăgulescu.
Finala de la sol a fost prima, iar românul a avut o notă de 15.333 (exerciţiu cu o dificultate de 6.800). "Am intrat foarte hotărât. Ştiam că nota de plecare mă poziţiona între primii 3. Dacă îmi făceam treaba, ştiam, de asemenea, că că o să ajung pe podium. Concursul a fost plin de emoţii. Greşise şi Oleg Verniaev, cel care avea cele mai multe şanse, în faţa mea, aşa că mi-am spus: << Mariane, acu-i acu! Cât mai bine poţi tu…! >>. În schimb, după prima linie, m-am dezumflat puţin, pentru că am aterizat direct cu un picior afară, motiv pentru care am intrat un pic în panică. M-am gândit că nu mai am nicio şansă la medalie. Doar dacă opresc toate aterizările pe mai departe… Acel moment m-a determinat să deschid puţin mai devreme la a doua linie şi, acolo, iarăşi am făcut un pas care nu mi-l doream. Dar, ce să mai spun?!, mă bucur că ultima aterizare a fost pe … podium! A fost bine că am reuşit să-mi fac toate elementele din exerciţiu, astfel că am avut şi o notă mare de plecare, din 6.8", a precizat Marian Drăgulescu, potrivit site-ului romgym.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
În ultimul act de la sărituri, Drăgulescu a avut un total de 15.316 puncte (15.432 la prima săritură şi 15.200 la a doua), la egalitate cu armeanul Artur Davtyan. Aurul i-a revenit ucraineanului Oleg Verniaiev, cu 15.399 (15.366 şi 15.433).
"A fost o schimbare de aparat şi abordare. După pauza aceea în care am stat în picioare şi fără încălzire, a fost greu, indiscutabil. Mă bucur că mi-au ieşit ambele sărituri. Aveam un semn de întrebare: dacă la prima săritură (n.r. – celebra şi dificila <<Drăgulescu>>) să stau sau nu, deoarece atunci când vrei să stai la un element exisă şi riscul să deschizi puţin mai devreme şi e suficient cât să faci o greşeală foarte mare. Chiar i-am spus antrenorului: <<ce să fac?>>, iar el mi-a răspuns << Mergi la sigur >>, la care i-am replicat: <<O să văd eu în aer cum mă simt şi o să văd atunci…>> Şi mă bucur că am reuşit să <<stau>>, fapt care mi-a adus medalia", a adăugat sportivul în vârstă de 35 de ani.
Marian Drăgulescu este calificat şi la Jocurile Olimpice de vară la Rio de Janeiro (Brazilia), graţie medaliei de argint pe care a cucerit-o la sărituri, la Mondialele din acest an. Drăgulescu a fost vicecampion olimpic în 2004, la Atena, la sol.
"Nu vreau să las lucrurile aşa. Vreau să îmbunătăţesc solul la nota de plecare cu încă 4 zecimi. La Berna am avut deja un element nou pe prima linie, pentru ca a 3-a să fie una în premieră executată în competiţie. Şi la sărituri doresc să-mi ridic nota de plecare, să mai adaug 4 zecimi. E greu, dar nu imposibil. Iar întrecerea olimpică va fi un <<iad>>. Oricum, nu mă opresc la Rio. În 2017 sunt Campionatele Europene la Cluj şi-mi doresc cu din tot sufletul să ajung acolo, să evoluez la noi acasă, cu mii de români în tribună, la o întrecere europeană. Este un moment unic în cariera unui gimnast. Este, într-un fel, marea medalie de aur din palmares", a spus gimnastul român, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Gimnastică.
Citeşte şi: Marian Drăgulescu, a doua medalie de argint la Campionatele Europene de gimnastică de la Berna
Citeşte şi: Boxerii profesionişti pot participa la Jocurile Olimpice de la Rio, după modificarea regulamentului
Citeşte şi: Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a anunţat cei 23 de jucători convocaţi pentru Euro 2016
Citeşte şi: Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a anunţat lotul Spaniei pentru Campionatul European
Citeşte şi: Simona Halep şi Agnieszka Radwanska, remarci acide la adresa organizatorilor Roland Garros. Halep: A fost imposibil de jucat. Am fost aproape să mă accidentez la spate
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe