Marian Iancu: Ştiu dosarul lui Iorgulescu, cei vinovaţi nu au cum să scape. El va fi obligat să-şi dea demisia pentru că Ponta îşi va retrage ambasadele

Fostul finanţator al clubului Politehnica Timişoara Marian Iancu a declarat, vineri, că persoanele implicate în dosarul în care a fost chemat la DIICOT noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, nu au cum să scape de o condamnare.

Urmărește
705 afișări
Imaginea articolului Marian Iancu: Ştiu dosarul lui Iorgulescu, cei vinovaţi nu au cum să scape. El va fi obligat să-şi dea demisia pentru că Ponta îşi va retrage ambasadele

Marian Iancu (Imagine: Adi Piclisan/ Mediafax Foto)

"Dintr-o dată un dosar plin de praf capătă inerţie, aşa cum trebuia să capete. Din punctul meu de vedere cei inculpaţi nu au cum să scape, sper să fie cât mai uşoară pedeapsa, nu le doresc răul, dar cunosc bine dosarul şi e greu ca cineva să se strecoare printre rândurile lui. Cunosc flagrantul, e aproape un flagrant. Şi dacă Iacov a sărit de la inculpaţi la martori cineva trebuie să răspundă. Şi mai sunt doi, dintre care unul e Iorgulescu, cel care a primit banii. Celalălalt e un director, care nu ştiu în ce măsură va fi prins în dosar", a declarat Iancu, la Sport.ro.

Fostul acţionar al clubului timişorean a explicat că gruparea pe care o conducea a efectuat plăţile pentru transferurile unor fotbalişti ai FC Naţional în contul unei asociaţii conduse de Gino Iorgulescu, la solicitarea clubului bancar, după ce iniţial refuzase să facă transferul banilor către un offshore din Cipru. "Timişoara e parte vătămată în plângerea asta alături de ANAF. Au lucrat cu stângăcie în interesul lor de a frauda bugetul statului şi pe Poli Timişora indirect. E vorba de facturi de transfer, pe care noi le-am plătit. Ne-au cerut în prima fază să plătim în Cipru şi am refuzat asta. Le-am dat dispoziţie să plătim în România, pentru că noi nu plătim în offshore-uri. Şi ei ne-au dat o donare de plată în baza facturilor către o asociaţie, din câte ştiu eu condusă la acea vreme de către domnul Iorgulescu. Am plătit, ulterior, la rambursarea de TVA, când a venit ANAF în control, a mers încrucişat aşa cum este obligaţia legală, să verifice şi la FC Naţional modul cum au fost ele raportate în contabilitate şi ce s-a întâmplat cu TVA-ul încasat, dacă a fost plătit. S-a dovedit că ei nu au în contabilitate facturile, s-a dovedit că sumele nu au fost înregistrate şi că au fost plătite la ordinul lui FC Naţional în asociaţia domnului Iorgulescu. Sunt venituri aşa cum DIICOT rămâne să le stabilească de acum încolo. Din nefericire, ăsta e adevărul", a explicat Iancu.

Conform spuselor lui Marian Iancu, prejudiciul adus statului în urma neplăţii taxelor se ridică la o sumă compusă din şase zerouri: "Din câte îmi aduc eu aminte, statul a fost prejudiciat cu o sumă cu şase zerouri. Dar nu cunosc dacă s-a prezentat un raport de expertiză în dosar. Acolo se pot vedea date".

Marian Iancu consideră că singurul motiv pentru care fostul preşedinte al clubului FC Naţional, Constantin Iacov, figurează ca martor în dosar şi nu ca inculpat, se datorează faptului că acesta a dat declaraţii prin care urmăreşte să-l incrimineze pe Gino Iorgulescu. "Părerea mea este că domnul Ponta trebuie să se delimiteze de domnul Iacov, care se laudă prin tot Bucureştiul ăsta că e în nu ştiu ce relaţie cu dânsul, pentru că în acest dosar nu cunosc încă bunăvoinţa DIICOT de a-l trece martor. Eu ştiu ce spun, pentru că sunt parte vătămată în dosar şi am dat declaraţii. Eu ştiu cu cine a tratat Poli Timişoara. Nu înşeleg încă bunăvoinţa de a fi tratat ca martor Iacov. Eu cred că a trecut la martori din inculpat pentru că este cel care a dat în continuare declaraţii privitoare la dosar în sensul de a-l învinui definitiv pe Iorgulescu. Lăsaţi DIICOT-ul că va face lumină. Dacă va fi vinovat Iorgulescu va fi trimis în judecată, dacă nu vom vedea în ce fel se va termina acest dosar. Dar Iacov nu e o entitate în măsură să dea detalii. Eu îl rog public pe domnul Ponta să se delimiteze de domnul Iacov pentru că la fel ca şi domnul Iorgulescu îi va aduce doar lucruri negative", a mai spus Iancu.

Iancu: Iorgulescu va fi obligat să-şi dea demisia pentru că Ponta îşi va retrage ambasadele

Fostul finanţator al clubului Politehnica Timişoara Marian Iancu este convins că noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, va fi obligat să-şi dea demisia, întrucât va pierde sprijinul politic al premierului Victor Ponta, care nu va dori să-şi asocieze imaginea cu problemele fotbalului românesc.

Iancu crede că locul lui Iorgulescu va fi preluat de fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir, care a pierdut alegerile de joi, cu 11 voturi la 7. "Mandatul lui Iorgulescu va fi mic, va fi tot Dragomir preşedinte. Vor fi din nou alegeri, îşi va da şi demisia dacă dosarul acesta merge mai departe. Şi eu cred că merge pentru că lucuruile sunt clare acolo. E imposibil să dureze mult mandatul lui Iorgulescu la ligă. Va fi obigat să-şi dea demsia pentru a nu atrage şi imaginea domnului Ponta în ceea ce înseamă Liga Profesionistă de Fotbal, fotbalul sub semnul de întrebare, fotbalul pe care îl avem astăzi la dispoziţie. Domnul Ponta îşi va retrage ambasadele, iar Iorgulescu singur nu va putea să susţină singur programul pe care l-a promis. Atunci îşi va demisia. Rapid, acum se va întâmpla. Domnul Ponta nu poate rămâne alături de liga profesionistă, alături de Iorgulescu. Trebuie să se extragă pentru că nu are niciun interes. El are doar dorinţa de a veni cu ceva nou, dar e în necunoştinţă de cauză, pentru că profesioniştii din jurul său nu-l informează asupra ceea ce urmează. Sunt sigur că îşi va retrage ambasadele pentru că nu are niciun interes", a declarat Iancu, la Sport.ro.

Fostul acţionar al clubului timişorean este sigur că premierul Victor Ponta nu va dori să-şi asocieze imaginea cu toate meciurile aflate sub semnul întrebării disputate în Liga I. "Eu nu pot să înţeleg cum domnul Ponta nu e informat. Eu îl caut de câteva zile, nu reuşesc să vorbesc cu el. L-am căutat şi prin senatorul Sârbu, mai ales că e o relaţie de familie. Eu nu înţeleg cum un om cu atâta bună credinţă poate fi expus în atâtea probleme de către neprofesioniştii din jurul lui. Prietenia pe care i-o poartă domnului Iorgulescu, în competiţie cu activitatea lui Iorgulescu, bună sau rea, legală sau ilegală... Trebuia să fie în cunoştinţă de cauză. Nu poţi să-i spui de acum încolo ligii Liga Profesionistă Ponta. Şi ştiţi foarte bine că fiecare meci cu semn de întrebare va fi pus în cârca lui Ponta. Fiecare activitate legală sau nelegală a lui Iorgulescu va fi pusă în cârca lui Ponta, omul fiind în opinia mea de bună credinţă. Oamenii nu-l informează, îl lasă să cadă din greşeală în greşeală, bazându-se pe buna credinţă a dânsului. Dar uitaţi unde se ajunge. Liga profesionisită este acum într-un vid moral, nu poate să se ajungă acolo", a afirmat Iancu.

Marian Iancu consideră că preşedinţii de club din Liga I care l-au votat pe Iorgulescu la şefia ligii, sunt conştienţi de faptul că fotbalul nu va fi privilegiat din punct de vedere fiscal, ei aşteptându-se la un alt tip de relaţii: "Credeţi că Nicolae este atât de naiv încât să creadă că i se va crea un cadru fiscal care să-l ajute pe el azi? Nu. Oamenii s-au gândit la alt tip de relaţii. Şi eu sunt om de afaceri şi nu e nimeni atât de naiv să creadă că fotbalul va fi susţinut fiscal. Din atâtea domenii de activitate nu se ajunge bugetul. Sunt atât de hazlii!"

Fostul oficial al clubului Poli Timişoara se aşteaptă ca preşedinţii de cluburi să-i ceară scuze lui Dragomir că au făcut o greşeală când l-au votat pe Iorgulescu. Prostituatele "îşi iau forma necesară în orice minut şi orice secundă, după cum le dictează interesul", a precizat Iancu.

Fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, el învingându-l la alegerile de joi pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.

Prosport a relatat că Gino Iorgulescu, candidat la şefia Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a întîlnit, miercuri seară, la un hotel cu premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi cu zece oficiali ai unor cluburi de fotbal.

Noul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că vrea ca politicul, domeniu din care cunoaşte foarte multă lume, să ajute fotbalul de acum încolo şi a precizat că a fost susţinut moral de premierul Victor Ponta.

"Cunosc foarte multă lume în politic, vreau ca politicul să ne ajute de acum încolo cu facilităţile fiscale şi încercăm să îi ţinem aproape pentru că fără politic nu putem să ajutăm sportul. Domnul Ponta acum 10 sau 12 ani era cu mine la FC Naţional în Consiliul de Administraţie. Normal că s-a bucurat şi m-a susţinut moral, pentru că e un om de calitate", a declarat Iorgulescu.

Referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o, miercuri seară, cu zece conducători ai unor cluburi din Liga I, la care au participat şi premierul Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea, Iorgulescu a spus că prezenţa celor doi lideri politici a fost înâmplătoare: "Ce am făcut ilegal? Am învăţat de la domnul Dragomir că trebuie să stai de vorbă cu toată lumea. Nu puteam să nu stau de vorbă cu nişte factori de conducere care sunt întâmplător acolo şi vin să ne salute."

Dumitru Dragomir a declarat, joi, după ce a pierdut alegerile pentru postul de preşedinte al LPF, că influenţa politică a fost majoră, dar se bucură că lasă în locul său un om de fotbal şi un profesionist şi a precizat că îi doreşte lui Gino Iorgulescu să rămână în funcţie măcar cât a stat el.

Premierul Victor Ponta susţine că nu au existat interese politice în schimbarea lui Dumitru Dragomir la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi că nu vrea ca acesta să fie supărat pe el, adăugând însă că era timpul unei schimbări. El a susţinut că în schimbarea lui Dragomir nu au existat interese politice. "Nu, nu e adevărat. Nu vreau să fie supărat pe mine, dar era timpul unei schimbări, sincer. Am văzut că a zis că m-am implicat. Nu m-am implicat, dar nici nu mi-am ascuns dorinţa de schimbare. Cred că trebuie să se schimbe. Oamenii care stau prea mult în funcţii...", a spus Ponta joi la România TV.

Noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, a fost citat, vineri, să se prezinte la DIICOT pentru a-i fi adus la cunoştinţă rezultatul unei expertize financiar-contabile într-un dosar din 2006 privind transferul unor fotbalişti, în care este suspectat de evaziune fiscală.

În acest dosar privind transferul unor fotbalişti la Poli Timişoara, în care Gino Iorgulescu, Constantin Iacov şi Florin Ciobanu sunt suspectaţi de evaziune fiscală, a fost dispusă efectuarea unei expertize financiar-contabile, aceasta fiind finalizată recent, au declarat surse judiciare.

Anchetatorii l-au citat pe Gino Iorgulescu să se prezinte la DIICOT pentru a-i fi adus la cunoştinţă rezultatul expertizei.

Fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales, joi, în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), el învingându-l la alegeri pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.

În iunie 2006, ANAF informa că fostul preşedinte al grupării bancare Gino Iorgulescu, preşedintele de atunci al Consiliului de Administraţie al FC Naţional, Constantin Iacov, dar şi preşedintele Asociaţiei FC Naţional 2000, Florin Ciobanu, sunt acuzaţi de evaziune fiscală în cazul transferurilor jucătorilor Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Cânu, Adrian Olah şi Jon McKain la Poli Timişoara şi că, în acest caz, a făcut o plângere penală.

"Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea mai multor fapte, respectiv: omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor; omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; reţinerea şi nevărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere de sursă; nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei de asigurări sociale, reţinută de la asigurat; nevirarea la bugetul asigurărilor pentru şomaj a contribuţiei la fondul de şomaj", preciza ANAF.

Conform informaţiilor furnizate de ANAF, faptele respective sunt prevăzute şi pedepsite prin prevederile Legii Contabilităţii, Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. De asemenea, în comunicat se menţionează că verificările la cele trei societăţi au fost efectuate la solicitarea Direcţiei Generale a Finaţelor Publice a judeţului Timiş.

Lui Florin Ciobanu, în calitate de preşedinte al Asociaţiei FC Naţional 2000, i se imputa neînregistratea în contabilitate a sumei de 1.450.000 de dolari, rezultată din transferurile lui Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Cânu şi Adrian Olah, bani încasaţi "integral, în mod nejustificat, în conturile unei alte entităţi juridice, respectiv Asociaţia Pro Naţional", care nu avea nicio calitate în aceste acorduri.

În comunicatul ANAF se specifica faptul că, potrivit dosarului de executare silită aflat în gestiunea Administraţiei Finanţelor Publice a sectorului 5, AFC Naţional 2000 avea în momentul respectiv datorii totale la bugetul general consolidat de 15.826.907 de lei, dintre care debite cu stopaj la sursă de 6.391.038,02 de lei, pe conturile sale deschise la bănci din România fiind instituite popriri, în vederea recuperării debitelor restante.

Astfel, AFC Naţional 2000 este acuzată că "s-a sustras în mod intenţionat" de la plata obligaţiilor restante la bugetul general consolidat. De asemenea, s-a constatat că asociaţia verificată nu a virat nici suma de 6.391.038,02 de lei, reprezentând obligaţii bugetare cu stopaj la sursă.

Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Naţional Constantin Iacov este considerat responsabil pentru neînregistrarea integrală în contabilitatea FC Naţional 2000 SA a sumei de 1.100.000 de dolari, încasată pentru transferul fundaşului australian Jonathan McKain la Poli Timişoara, ci doar a zece la sută din această sumă. Astfel, în mod nejustificat, nu a fost înregistrată pe veniturile societăţii suma de 990.000 de dolari, diminuându-se valoarea impozitului pe profit aferent cu suma de 478.621,44 de lei.

Potrivit rezultatelor anchetei desfăşurate de ANAF, Asociaţia Pro Naţional, al cărei preşedinte este Gino Iorgulescu, a încasat integral banii rezultaţi din transferul celor cinci fotbalişti la Poli Timişoara, suma totală ridicându-se la 2.450.000 de dolari, o parte din ea, 1.373.000 de dolari, fiind virată ulterior societăţii Baroque Trading Ltd, din Cipru.

"Având în vedere că jucătorii transferaţi nu erau angajaţii asociaţiei verificate, că în acordurile de transfer asociaţia verificată nu avea nicio calitate şi, mai mult, că aceste operaţiuni nici nu se încadrează în obiectul de activitate şi nici în scopul pentru care a fost înfiinţată, rezultă că toate sumele de bani (...) sunt încasate nejustificat, neavând la bază operaţiuni economice sau de altă natură reale", susţinea ANAF, precizând că acest caz ar putea intra sub incidenţa Legii 656/2002, privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici