Marian Pană: O echipă mai bună ar fi învins FC Timişoara

Tehnicianul formaţiei Unirea Urziceni, Marian Pană, a declarat după înfrângerea din meciul cu FC Timişoara, scor 1-3, că a fost surprins neplăcut de jocul timişorenilor şi că o echipă mai bună ar fi reuşit să se impună pe terenul grupării bănăţene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

"Un început de meci greu pentru noi, dar apoi am jucat un fotbal bun, am ratat o ocazie mare prin Rusescu, am reuşit şi să marcăm. La un moment dat am dat senzaţia că putem presa şi să egalăm, dar aşa a fost să fie. Mă bucur pentru băieţi, au arătat că pot să joace fotbal deschis. A câştigat echipa mai bună şi îi felicit. Poli a jucat bine la început, au ratat foarte mult, dar când joci cu o echipă ca şi retrogradată şi ajungi în situaţia să te expui, e periculos şi s-au expus mult în meciul cu noi. Sincer, m-a surprins neplăcut jocul timişorenilor, cred că o echipă mai bună i-ar fi învins", a spus Pană.

Marian Pană a precizat că la FC Timişoara s-a văzut şi stresul cauzat de miza finalului de campionat. "Fiecare joc e deschis, aţi văzut că nicio echipă nu reuşeşte să se desprindă. E stres mare pentru ei, se vede asta şi în exprimarea jucătorilor, dar depinde numai de ei, dacă au şansă la următorul meci pot fi campioni. Dacă Ghionea nu reuşea deposedarea la Rusescu la acea fază în careu, în repriza a doua, ar fi fost eliminare şi penalti şi poate am fi putut învinge", a adăugat Pană.

Formaţia FC Timişoara a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa Unirea Urziceni, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I, rezultat în urma căruia gruparea ialomiţeană a retrogradat în al doilea eşalon.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Magera '12 (penalti), Cisovsky '18 şi Zăgrean '76. Pentru Unirea Urziceni a înscris Cisovsky '25, în propria poartă.

Cu două etape înainte de finalul campionatului, Unirea Urziceni are 25 de puncte şi nu se mai poate salva de la retrogradare, diferenţa faţă de echipa de pe locul 14, Gloria Bistriţa, fiind de nouă puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici