Marian Rada: Consider că azi am pierdut două puncte

Tehnicianul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CFR Cluj, scor 0-0, că având în vedere situaţia din clasament este de părere că gruparea giuleşteană a pierdut două puncte.

Urmărește
3 afișări

"La situaţia noastră din clasament consider că azi am pierdut două puncte. Noi vrem victoria la fiecare meci, dar până la urmă rezultatul este echitabil. Este totuşi echipa de pe locul 2", a spus Rada.

Marian Rada a precizat că Dinu Gheorghe, care negociază pentru a prelua postul de preşedinte al FC Rapid, a fost la vestiare înainte şi după meciul cu CFR Cluj. "Dinu Gheorghe a fost la vestiare şi înainte de meci şi după, e alături de noi. Cred că şi când era la Astra era alături de noi pentru că în trecut a trăit momente frumoase la Rapid. Iată că aţa l-a tras înapoi şi speră să ajute din nou Rapidul. Eu cred că va veni, dar sunt anumite detalii de pus la punct. Nu ştiu cum au decurs negocierile, ce vrea unul de la altul", a afirmat tehnicianul.

Rada a menţionat că şi Mircea Rednic şi Cristiano Bergodi ar vrea să vină la Rapid. "Dar pesemne că sunt anumite condiţii pe care patronul trebuie să le îndeplinească. Eu am mai spus-o că nu am vrut în mod expres să vin antrenor, chiar mă gândesc să renunţ, să fac o schimbare după 31 de ani", a adăugat el.

Tehnicianul a vorbit şi despre fostul oficial rapidist Nicolae Manea, care suferă de cancer: "Am vorbit cu Nicolae Manea. Este într-o situaţie critică. Ar trebui ca toţi care ştim ce a făcut el pentru Rapid să punem umărul şi să-l ajutăm să fie din nou lângă noi, aici".

Formaţia Rapid a terminat la egalitate partida disputată, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa CFR Cluj, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici