Marian Rada: Dacă am fi câştigat, am fi avut asigurat locul de Liga Europa

Antrenorul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat, sâmbătă, că în cazul în care ormaţia sa ar fi obţinut o victorie în faţa celor de la FCM Târgu Mureş, în etapa a XXXII-a a Ligii I, echipa bucureşteană ar fi avut asigurat locul de Liga Europa.

Urmărește
4 afișări

"Am făcut o primă repriză excelentă, chiar şi a doua am început-o bine, dar din minutul 60 echipa a căzut fizic. Poate au fost de vină şi cele două deplasări grele pe care le-am avut şi din păcate nu am reuşit să legăm a treia victorie consecutivă. Dacă înainte de aceste trei meciuri, îmi spunea cineva că o să câştig şapte puncte, eram mulţumit, dar acum simt că am scăpat prea uşor aceste puncte cu Târgu Mureş. Rapid a dominat clar, dar la fotbal se poate întâmpla orice. Era mai bine să câştigăm pentru că astfel aveam acum asigurat locul de Liga Europa, aşa ne mai trebuie cel puţin trei puncte în următoarele două jocuri. Din păcate, echipa e stoarsă fizic, nu ştiu ce s-a întâmplat, sper să remontăm până la următorul meci", a spus Rada.

Echipa FC Rapid a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei FCM Târgu Mureş, în cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I. Golul echipei Rapid a fost marcat de Nicolae Grigore '35, în timp ce pentru FCM Târgu Mureş a punctat Florin Dan '85.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici