Mariana Târcă: Larvik a avut clarviziune şi a ştiut să profite de punctele noastre slabe

Antrenoarea echipei Rulmentul Braşov, Mariana Târcă, a declarat după finala Cupei Cupelor, pierdută în faţa formaţiei Larvik, că norvegiencele au câştigat trofeul deoarece au avut "clarviziune" şi au ştiut să profite de toate greşelile româncelor.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului Mariana Târcă: Larvik a avut clarviziune şi a ştiut să profite de punctele noastre slabe

Mariana Târcă: Larvik a avut clarviziune şi a ştiut să profite de punctele noastre slabe (Imagine: Mediafax Foto)

"Este munca unui sezon întreg şi chiar dacă am pierdut Cupa Cupelor în finală eu tot consider că a fost un sezon reuşit. Poate era altfel dacă programul nu era atât de încărcat pentru că, în mod sigur, reuşeam să avem mai multă luciditate în joc. Consider că Larvik aici ne-a bătut şi în manşa tur şi în cea retur. Au avut clarviziune şi au ştiu să profite exact de toate punctele noastre slabe", a spus Târcă.

Antrenorul formaţiei Larvik, Karl-Erik Bohn, s-a declarat încântat de câştigarea Cupei Cupelor. " Pentru noi este o zi cu adevărat mare, am întâlnit o echipă cu adevărat bună, dar noi am făcut un meci excelent şi eram foarte greu de învins. Trebuie totuşi să dăm dovadă de fair-play şi să recunoaştem că am avut şi mai mult noroc decât ele şi am avut şi şansa ca lor să le lipsească două jucătoare importante (n.r. - Woo Sun Hee şi Patricia Vizitiu). Sper să întâlnim Rulmentul în Liga Campionilor, unde sunt convins că ne vor face probleme", a precizat Bohn.

La meciul de sâmbătă, pierdut de Rulmentul, cu scorul de 19-25, cea mai bună marcatoare a echipei braşovene a fost Alexandrescu (7 goluri), în timp ce de la Larvik s-a evidenţiat Riegelhuth (9).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici