Mario Jorge Malino Paulino "Camora" a semnat cu CFR Cluj

Mijlocaşul portughez Mario Jorge Malino Paulino "Camora", în vârstă de 24 de ani, care a evoluat ultimele trei sezoane la echipa portugheză Naval, a semnat, marţi, un contract cu CFR Cluj, informează site-ul oficial al grupării clujene.

Urmărește
46 afișări

"Am ales să semnez cu CFR datorită proiectului ambiţios şi pentru că îmi doresc să câştig cât mai multe trofee alături de acest club. Îmi propun să câştig campionatul şi să îmi fac un loc în primul 11. Le promit suporterilor că am să muncesc din plin, iar în timpul meciurilor voi da totul pe teren, din primul minut până la ultimul!", a declarat "Camora".

Mijlocaşul portughez s-a descris ca fiind un bun pasator şi a explicat fanilor şi de unde provine porecla "Camora": "Am abilitatea de a pasa foarte bine, atât pase scurte cât şi pase lungi, sunt un jucător puternic, cu un caracter la fel de puternic. Ultimii mei doi ani la Naval au fost cei mai buni. Când eram mai mic obişnuiam să ma duc pe stadion la meciurile echipei locale, Samora. La un moment dat, în timpul unui meci în loc de Samora am pronunţat Camora, iar de atunci mi-a rămas această poreclă".

Mario Jorge Malino Paulino "Camora" a mai evoluat la SC Beira Mar, între 2005 şi 2008, şi la Naval între 2008 şi 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici