- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (03.02.2013, 17:23)
- Traian Terzian , Adina Oşan
Marius Copil: Nu e uşor să joci fără miză
Tenismanul Marius Copil a declarat, duminică, după ce a adus României cea de-a cincea victorie în confruntarea cu Danemarca, din Cupa Davis, că a considerat partida cu Christoffer Konigsfeldt mai degrabă un antrenament.
![Imaginea articolului Marius Copil: Nu e uşor să joci fără miză](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/10540106/1/marius-copil-bogdan-iordache.jpg?width=560)
Marius Copil (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
"Nu e uşor să joci fără miză. Azi am încercat să iau acest meci ca pe un antrenament, am pus presiune pe serviciul meu, dar mi-am şi menajat piciorul stâng, la care am probleme. Sper că a fost un meci OK. Vreau să mulţumesc publicului. La ultima minge, un spectator mi-a cerut să închei cu acel serviciu, i-am făcut semnul de OK şi aşa am şi făcut", a spus Copil, la TVR, la finalul partidei cu danezul Kongisfeldt.
Căpitanul nejucător al echipei României, Ciprian Porumb, a afirmat că este mulţumit de prestaţia jucătorilor: "Mă bucur că s-a încheiat aşa, cu 5-0 la general, dar şi că jucătorii noştri de simplu au decis să joace şi azi. Este o bună experienţă pentru ei să aibă cât mai multe meciuri în Cupa Davis. Sper să avem acelaşi ataşament din partea spectatorilor şi în următoarea locaţie în care vom juca, adică meciurile cu Olanda. Am arătat că suntem o echipă, dorim să mergem mai departe în aceeaşi formulă. Îl aşteptăm şi pe Victor Hănescu alături de noi. Urmează să definitivăm împreună cu jucătorii pe ce suprafaţă vom juca. Unii vor suprafaţa hard, alţii zgură, vom vedea, pentru că Olanda poate juca bine pe ambele".
România a încheiat disputa cu Danemarca, cu scorul general de 5-0, şi s-a calificat încă de sâmbătă în turul doi al Grupei I din Zona Euro-Africană, în care va întâlni Olanda, în perioada 5-7 aprilie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Constanţa: Plan roşu de intervenţie activat după ce un copil a pulverizat spray cu piper la şcoală
-
Peste 100 de clădiri din România vor fi iluminate în roşu pentru Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112
-
Trump cere eliberarea ostaticilor isreaelieni până sâmbătă, ameninţând cu represalii în Gaza
La Cluj, Marius Copil a trecut de Frederik Nielsen, cu 6-3, 7-6 (9/7), 6-4, Adrian Ungur l-a învins pe Martin Pedersen, cu 6-2, 7-6 (7/3), 4-6, 4-6, 6-2, iar perechea de dublu Florin Mergea/Horia Tecău s-a impus şi ea, cu 7-6 (7/3), 6-2, 6-4, în faţa cuplului Frederik Nielsen/Thomas Kromann. Duminică, Adrian Ungur l-a învins pe Thomas Kromann, cu 6-3, 6-4, iar Marius Copil a trecut de Christoffer Konigsfeldt, cu 6-4, 6-3.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/10539393/1/florin-mergea-raul-stef.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/cancan-1-mihai-mincu2-1739250307.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=10540106&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe