"Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei au descoperit la punctul de control la intrarea în Peluza Cătălin Hâldan 36 de pungi de chipsuri, sigilate, fiecare conţinând dispozitiv explozibil artizanal. Acestea au fost reţinute pentru începerea anchetei, iar două persoane au fost reţinute, urmând să li se facă dosar penal. Intrarea suporterilor stelişti în stadion a decurs fără incidente, aceştia fiind introduşi în trei grupuri a câte 200 de persoane", a declarat Militaru, care a precizat că nu au existat incidente stradale între suporteri.
La stadionul Dinamo, unul dintre suporterii dinamovişti a aruncat o petardă către grupul de suporteri stelişti, incident rămas, însă, fără urmări. Zece fani stelişti au fost scoşi din sectorul lor, deoarece biletele lor nu erau ştampilate de FC Steaua, aşa cum erau restul.