Marius Stan, după meciul cu Dinamo: O lipsă de maturitate incalificabilă

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, după remiza cu Dinamo, scor 3-3, că echipa antrenată de Dorinel Munteanu a dat dovadă de o lipsă de maturitate incalificabilă, fiind egalată după ce a condus cu 3-1, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

"O lipsă de maturitate incalificabilă. La 3-1 pentru noi nu mă aşteptam sub nicio formă să luăm goluri, ci chiar să mai dăm noi. Nu mă interesează ce va fi mâine seară (n.r. la meciul Rapid - FC Timişoara), mai rămâne să ne oblojim rănile şi să ne gândim ce vom face în continuare", a spus Stan.

Atacantul Marius Pena consideră că finalul partidei cu Dinamo a fost "de coşmar". "Suntem dezamăgiţi, dar sperăm să ne revanşăm încă din etapa viitoare. Nu este totul pierdut, în acest moment avem un punct în faţă şi campionatul se joacă", a precizat fotbalistul.

Echipa Oţelul Galaţi a terminat la egalitate, scor 3-3 (1-1), meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formaţiei Dinamo, în etapa a XXVII-a a Ligii I, jucătorii dinamovişti reuşind să revină după ce au fost conduşi cu 3-1, ultimul gol fiind marcat în minutul 90.

Golurile echipei Oţelul au fost marcate de Antal '30, Giurgiu '52 şi Pena '54. Pentru Dinamo au înscris C. Munteanu '36, Ţucudean '86 şi Grigore '90.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici