Marius Stan: Presiunea e la Dinamo, pe noi un egal ne ţine în cărţi

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că la meciul de sâmbătă cu Dinamo presiunea este mai mare pentru echipa bucureşteană, deoarece trebuie să câştige pentru a mai spera la Liga Campionilor, în timp ce pentru gazde şi o remiză ar fi suficientă.

Urmărește
2 afișări

"Presiunea e la Dinamo, nu la noi şi asta pentru că îi aud după fiecare victorie că au şanse la Liga Campionilor. Pentru a mai spera, ei trebuie să câştige, un egal nu-i ajută. Pe noi în schimb, un rezultat de egalitate ne ţine în cărţi", a spus Stan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Stan a precizat că nu este o dramă faptul că Oţelul a trecut pe locul doi în clasament, după ce a fost lider 18 etape. "Nu ne simţim chiar aşa de rău, pentru că nu suntem Barcelona să fim învăţaţi doar cu primul loc. Poate că lucrul ăsta va ridica presiunea pe care au resimţit-o jucătorii şi poate vor redeveni ceea ce au fost în tur. Nu-i o bucurie că am căzut pe doi, dar nu-i nicio dramă. Aşteptăm un joc bun cu Dinamo şi un rezultat favorabil nouă. Trebuie să obţinem maximum de la această partidă", a adăugat Stan.

Partida dintre Oţelul Galaţi şi Dinamo, contând pentru etapa a XXVII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 14.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici