Marius Stan: Sperăm că Oţelul Galaţi va fi privatizat cât mai repede cu putinţă

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al echipei, că salută poziţia exprimată joi de ArcelorMittal şi a precizat că speră ca gruparea gălăţeană, care are conturile blocate, să fie privatizată cât mai repede cu putinţă.

Urmărește
254 afișări
Imaginea articolului Marius Stan: Sperăm că Oţelul Galaţi va fi privatizat cât mai repede cu putinţă

Marius Stan (Imagine: Florin Novac/Mediafax Foto)

"Salutăm poziţia ArcelorMittal, companie pentru care avem tot respectul şi întreaga recunoştinţă, şi aşteptăm cu mare nerăbdare rezolvarea situaţiei clubului-fanion al Galaţiului, un simbol al oraşului nostru. Din păcate, timpul este duşmanul campioanei României, ediţia 2010-2011, şi, având conturile blocate, riscăm să nu ne putem desfăşura corespunzător activitatea. Sperăm că FC Oţelul Galaţi va fi privatizat cât mai repede cu putinţă", a afirmat Marius Stan, primarul ales al Galaţiului.

ArcelorMittal a precizat, într-un comunicat dat publicităţii joi, că nu îşi doreşte să oprească activitatea clubului Oţelul Galaţi sau să îl vadă ajuns în faliment, dar precizează că parcurge paşii cedării grupării, asigurând atât activitatea sportivă, cât şi respectarea legilor sportive şi civile. "ArcelorMittal Galaţi, ca membru responsabil al comunităţii, îşi reafirmă intenţia de a găsi cea mai bună soluţie profesională privind Oţelul Galaţi. Înţelegem dorinţa suporterilor de a avea o soluţie rapidă şi lucrăm din greu în acest sens. Poziţia noastră este clară: nimeni nu doreşte să oprească activitatea sportivă sau să vadă clubul ajuns în faliment. Împreună cu Managementul Executiv al clubului parcurgem paşii separării activităţii de sport profesionist de cea de bază – producerea oţelului. Toate părţile agreează faptul că rezultatul acestui proces de separare trebuie să fie continuitatea şi dezvoltarea activităţii sportive. Eforturile care sunt depuse acum sunt pe calea cea bună, din perspectivele respectării legalităţii şi a protejării intereselor suporterilor, a comunităţii şi a noastră, ca unitate economică. Dar acest proces complex necesită timp şi încadrarea în prevederile legilor sportive şi civile", se arată în comunicatul citat.

În ultima perioadă, antrenorul Dorinel Munteanu s-a plâns de mai multe ori de faptul că situaţia incertă de la club şi lipsa banilor nu îi permite să pregătească în mod corespunzător echipa pentru noul sezon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici