Mark Cavendish scrie istorie în Turul Franţei. Britanicul e pe 2 în clasamentul all-time al victoriilor de etapă după ce câştigă la foto-finiş în faţa lui Greipel
Cavendish a obţinut a 28-a victorie şi l-a egalat pe Bernard Hinault, clasat pe locul 2 la victorii all-time. Practic, în faţa lui Cavendish mai este doar Eddy Merckx – 34 victorii de etapă.
Pentru Mark Cavendish este a doua victorie de etapă în aceasă ediţie, după ce s-a impus şi în etapa inaugurală. Ciclistul britanic s-a impus la mare luptă în faţa lui Greipel, victoria fiind la un vârf de roată. De altfel, după ce s-a terminat etapa, Cav şi Greipel au ridicat împreună mâna în sus în semn de victorie. Iar confirmarea organizatorilor a venit după 2-3 minute, după ce s-au revăzut de câteav ori imaginile dela sosire. Tricoul galben – Peter Sagan a terminat pe locul 3.
Omul zilei care a fost permanent în vizorul camerelor de luat vederi a fost Armindo Fonseca (Fortuneo-Vital Concept), rutierul francez care s-a aventurat într-o evadare solitară chiar de la începutul etapei.
După mai bine de jumătate din cursă, un alt francez, Thomas Voeckler (Direct Energie) a plecat în urmărirea lui Fonseca, iar după câţiva kilometri a făcut joncţiunea cu acesta. Plutonul a controlat tot timpul evadarea, care a avut şi peste 6 minute la un moment dat, şi i-a prins pe cei doi imediat după ce s-a intrat în ultimii 10 kilometri.
În total, Armindo Fonseca a fost într-o evadare de peste 210 kilometri! Cel mai combativ rutier a fost desemnat însă Voeckler. Ar mai fi de remarcat că în clasamentul general nu s-a întâmplat nimic semnificativ, toţi favoriţii fiind înregistraţi cu acelaşi timp cu învingătorul Cavendish. Tricou galben a rămas Peter Sagan.