Marton Fucsovics, campion la Ţiriac Open 2024, cel mai important turneu ATP din România

  • Cel mai important turneu de tenis masculin desfăşurat în România în ultimii ani a avut actul final astăzi.
  • Mariano Navone (52 ATP) şi Marton Fucsovics (82 ATP) s-au confruntat pentru titlul Ţiriac Open (ATP 250).
  • Ungurul Fucsovics a câştigat al doilea titlu al carierei la Bucureşti.
Urmărește
744 afișări
Imaginea articolului Marton Fucsovics, campion la Ţiriac Open 2024, cel mai important turneu ATP din România

Mariano Navone - ”revelaţia” sezonului vs "veteranul" Marton Fucsovics

FINALA ŢIRIAC OPEN: Mariano Navone - Marton Fucsovics 0-2
 
Marton Fucsovics pleacă acasă cu 250 de puncte în ierarhia ATP, dar şi cu un cec în valoare de 88.125 de euro. Finalistul Mariano Navone a obţinut 150 de puncte ATP şi 51.400 de euro.
 
Game 22 - Fucsovics a reuşit breakul şi a câştigat turneul Ţiriac Open după două ore şi şapte minute de joc; 5-7
 
Game 21 - Ungurul Fucsovics este din nou în avantaj pe tabelă; 5-6
 
Game 20 - Navone a servit pentru a rămâne în meci şi a egalat; 5-5
 
Game 19 - Fucsovics mai are nevoie de un game pentru a câştiga al doilea turneu al carierei; 4-5
 
Game 18 - Meci foarte echilibrat la Bucureşti. La finală sunt 3.500 de spectatori. Fucsovics face break alb; 4-4
 
Game 17 - Ungurul nu renunţă şi se apropie de Navone la un game; 4-3
 
Game 16 - Navone şi-a făcut serviciul, chiar dacă a şchiopătat; 4-2
 
Game 15 - Fucsovics şi-a făcut serviciul fără prea mari emoţii; 3-2
 
Game 14 - Argentinianul pare mult mai sigur în setul al doilea al finalei; 3-1
 
Game 13 - Fucsovics a salvat două mingi de break, dar nu a fost suficient. Navone a preluat iniţiativa; 2-1
 
Game 12 - Argentinianul egalează în set după ce experimentatul Marton Fucsovics a irosit o minge de break; 1-1
 
Game 11 - Fucsovics începe puternic şi al doilea set al finalei, cu un game alb: 0-1
 
SETUL 2
 
Game 10 - Ungurul Fucsovics şi-a adjudecat primul set al finalei. Primul set a durat 60 de minute; 4-6
 
Game 9 - Veteranul Fucsovics revine în avantaj: 4-5
 
Game 8 - Navone şi Fucsovics fac spectacol la Bucureşti, sub privirile lui Ion Ţiriac şi Ilie Năstase. Argentinianul egalează: 4-4
 
Game 7 - A venit rândul argentinianului să facă dublu break: 3-4
 
Game 6 -  Mariano Navone mizează pe puterea serviciului: 2-4
 
Game 5 - Argentinanul nu renunţă şi câştigă pe serviciul adversarului: 1-4
 
Game 4 - Dublu break pentru Fucsovic: 0-4
 
Game 3 - Navone a irosit o minge de break, iar ungurul a câştigat serviciul: 0-3
 
Game 2 - Fucsovics reuşeşte primul break al partidei: 0-2
 
Game 1 - Fucsovics îşi câştigă la 0 game-ul de serviciu: 0-1
 
SETUL 1
 
După ani de lipsă a unui turneu ATP în Capitală, 2024 a readus tenisul masculin în Bucureşti.  După o săptămâna plină de tenis, turneul Ţiriac Open (ATP 250), găzduit de baza sportivă Năstase/Marica din Capitală, va avea astăzi finala.
 
Mariano Navone (52 ATP) şi Marton Fucsovics (82 ATP) se vor confrunta pentru titlu şi cele 250 de puncte ATP puse în joc. Campionul la simplu va primi 88.125 de euro, iar finalistul va beneficia de 150 de puncte ATP şi 51.400 de euro.

Mariano Navone - ”revelaţia” sezonului vs Veteranul - Marton Fucsovics

Argentinianul Mariano Navone (23 de ani, locul 52 ATP), favoritul numărul 5 al turneului, este una din revelanţiile sezonului. 
 
În luna ianuarie se afla pe locul 126 ATP, iar acum va pătrunde în Top 50. După 5 turnee Challenger câştigate în 2023, Navone a ajuns în acest an în prima finală ATP 500, la Rio de Janeiro, tot pe zgură. Evoluţia sa foarte bună a fost confirmată câteva săptămâni mai târziu în Maroc unde a jucat semifinale la turneu.
 
La Bucureşti l-a eliminat într-un meci maraton în sferturi pe favoritul turneului Francisco Cerundolo, unul dintre cei mai buni 25 de jucători din lume.
 
În semifinale a trecut de francezul Gregoire Barrere (30 de ani, locul 128 ATP). Navone s-a impus după o oră şi 36 de minute de joc, în două seturi, 6-3, 6-4. 
 
În finală, Navone îl va înfrunta pe maghiarul Marton Fucsovic (32 de ani, locul 82 ATP).
 
Marton Fucsovics spre deosebire de Navone vine după un start de sezon mai puţin fericit. Accidentările şi rezultate inconstante au marcat primele luni ale sezonului, dar maghiarul pare să se fi regăsit pe zgura din Europa unde a început să aibă rezultate în ultimele săptămâni. 
 
În semifinale, Marton Fucsovics l-a învins în două seturi pe favoritul 4, chilianul Alejandro Tabilo, scor 6-4, 6-4. Esta a patra finală din cariera jucătorului maghiar şi a doua pe zgură.
 
„Mă simt foarte bine. Sunt în finală. Nu mă aşteptam la asta. Am venit aici fără presiune", a declarat Fucsovics după semifinală.
 
Finala are loc la ora 15:00 şi Mediafax va oferi aspecte în sistem de LIVE-UPDATE de la meci.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici