Martor-cheie, fugit în timpul procesului de corupere de minore al lui Johnson, de la Sunderland
Jurnaliştii englezi susţin că Margaret Byrne trebuia să apară la proces ca martor al apărării, dar nu a mai fost văzută în public de la momentul izbucnirii scandalului sexual. Potrivit relatărilor, Johnson i-ar fi informat pe oficialii clubului că ar fi sărutat-o pe o tânără de 15 ani la întâlnirea care a avut loc în maşina fotbalistului.
Şefii lui Sunderland susţin că spusele mijlocaşului de 29 de ani sunt false şi că l-au sfătuit pe fotbalist să pledeze nevinovat la acuzaţiile aduse de adolescentă. Judecătorul cazului a afirmat că pedeapsa cu închisoarea este acum „aproape inevitabilă”, iar mijocaşul riscă să stea în spatele gratiilor până la 10 ani.
Sunderland i-a reziliat contractul lui Adam Johnson după prima zi a procesului şi tot atunci producătorul de echipament sportiv Adidas a renunţat la contractul cu jucătorul. Ulterior, şi iubita fotbalistului, alături de care are o fetiţă, a anunţat că s-a despărţit de acesta.