Cadu: Este şansa noastră să ne apropiem de Dinamo

Publicat: 07 10. 2008, 14:55
Actualizat: 06 11. 2012, 09:04

"La Galaţi a fost un meci greu. Ploaia căzută a diminuat spectaculozitatea partidei şi a creat probleme ambelor echipe. Păcat că nu am putut să câştigăm. Trebuie să ţinem capul sus şi să mergem înainte. Nu poate fi vorba de frustrare. Suntem puţin dezamăgiţi că nu am reuşit să luăm cele trei puncte, dar atmosfera e foarte bună şi privim cu încredere spre meciul următor", a spus Cadu.

Căpitanul CFR-ului este de părere că pauza este binevenită deoarece echipa este puţin obosită după numărul mare de partide jucate într-un timp atât de scurt.

"Ne bucurăm de perioada mai lejeră şi apoi ne întoarcem cu bine la meciurile următoare. Vom începe pregătirile zilele acestea, atât pentru meciul din Cupa României, cât şi pentru meciul cu Dinamo, din campionat. Au echipă bună, sunt pe primul loc, dar trebuie să-i învingem! Au un avans faţă de noi în clasament şi aceasta este şansa noastră să ne apropiem", a adăugat Cadu.

Partida CFR Cluj – Dinamo, din etapa a XI-a a Ligii I, este programată la 17 octombrie, de la ora 20.45, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.