- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mazilu: Ne-am dori ca suporterii să ne încurajeze, nu să strige împotriva conducerii
Atacantul echipei Rapid, Ionuţ Mazilu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi-ar dori ca suporterii să încurajeze echipa în loc să scandeze împotriva conducerii clubului şi a antrenorului Mircea Rednic.
Mazilu: Noi ne-am dori ca suporterii să încurajeze echipa, nu să strige împotriva conducerii
"Tensiune acum e doar între suporteri şi antrenor sau conducere. Pentru noi nu este o mare tensiune. Dar noi ne-am dori să strige pentru noi, decât să strige împotriva conducerii. Oricum, nu cred că o victorie cu Dinamo ar linişti lucrurile. Dar cu cele trei puncte am ţine aproape de primele clasate şi am rămâne în lupta pentru primul loc. Cu Dinamo e un derbi pentru că întotdeauna au fost meciuri frumoase şi în plus sunt orgolii mari în joc", a spus Mazilu.
Referitor la faptul că pentru Rapid este mai uşor să joace în deplasare decât pe propriul teren, atacantul a explicat că acest lucru depinde de tactica adversarilor. "Probabil că în deplasare avem mai mult spaţiu. În Giuleşti echipele vin şi se apără cu şapte-opt jucători, iar prima minge o dau în tribună. În condiţiile astea e mai greu să construieşti acasă", a adăugat jucătorul rapidist.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Avansul luat în clasament de CFR Cluj este un lucru normal în opinia lui Ionuţ Mazilu. "Sincer nu mă surprinde, pentru că au o echipă bună, au un joc bun, iar noi ne-am împiedicat în meciuri unde trebuia să luăm puncte mai multe", a afirmat Mazilu.
În ceea ce priveşte declaraţiile acţionarului George Copos, care ameninţase imediat după partida cu Unirea Urziceni că doi sau trei jucători vor fi daţi afară în pauza competiţională din iarnă, atacantul rapidist a spus: "Eu am zis că nu mă simt vizat de spusele domnului Copos, dar dacă voi fi, n-o să stau aici cu forţa. De fapt, la orice echipă dacă nu voi fi dorit nu o să stau cu forţa. E normal. Dar pe mine nu m-a anunţat nimeni nimic. Nu au existat tensiuni între mine şi domnul Rednic".
Atacantul Pierre Boya, care este refăcut sută la sută după o accidentare mai veche, nu crede că va fi titular în partida cu Dinamo de duminică. "Eu vreau mai întâi să mă pregătesc bine, să joc puţin, şi apoi antrenorul va decide dacă sunt gata să evoluez 90 de minute", a spus Boya.
Jucătorul camerunez este optimist în ceea ce priveşte şansele echipei giuleştene la câştigarea campionatului. "Cei de la CFR joacă foarte bine. Se vede că sunt foarte încrezători în forţele lor. Nu le e frică de nimic şi când joci fotbal aşa poţi să obţii orice. Astfel ai mai multe şanse să câştigi. Noi vrem acum să terminăm cât mai bine turul de campionat, iar după întrerupere să revenim şi să urcăm mai sus. Totul e posibil, pentru că mai sunt foarte multe meciuri de jucat. CFR are cu 10 puncte mai mult decât noi, va fi dificil, dar este posibil", a precizat Pierre Boya.
(Serviciul AUDIO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie înregistrarea declaraţiilor făcute, miercuri, de atacantul Ionuţ Mazilu. Pentru a beneficia de acest serviciu puteţi accesa adresa de internet http://audio.mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO