Joi după-amiaza, în prima semifinală a probei de 100m spate, sportivul român Robert Glinţă a încheiat cele patru lungimi de bazin cu timpul de 50.21 secunde şi şi-a câştigat dreptul de a evolua în ultimul act al probei.
Finala probei de 100 m spate este programată vineri, 17 decembrie 2021, în incinta Etihad Arena, de la ora 16:07.
Robert Glinţă (24 ani) s-a calificat în semifinalele probei, joi dimineaţa, trecând de seria a cincea, cu timpul de 50.83 secunde, al optulea al calificărilor.
În superba Etihad Arena, alţi doi români au evoluat în calificări: David Popovici, la 400 m liber, şi Alexandra Dobrin, la 400 m individual mixt.
În seriile de la 400 m liber, David Popovici a oprit cronometrul al 3:46.08, nereuşind calificarea în semifinale, el concentrându-se acum la următoarea probă la care va concura în Emiratele Arabe Unite, cea de 200 m liber.
Tot joi dimineaţa, Alexandra Dobrin, la 400 m individual mixt, a terminat cursa din serii cu timpul de 4:47.99 şi şi-a încheiat evoluţia în această probă.
Programul sportivilor români la cea de-a 15-a ediţie a FINA World Swimming Championships în bazin scurt (25m):
Delegaţia României a ajuns luni seara la Abu Dhabi, iar marţi, 14 decembrie, sportivii noştri au luat primul contact cu Etihad Arena.
David Popovici, Robert Glinţă, George-Alexandru Stoica-Constantin, Alexandra Dobrin şi Bianca Costea sunt cei cinci sportivi care vor reprezenta România la competiţia din Emiratele Arabe Unite, iar probele în care vor concura sunt următoarele:
Robert Glinţă – 50 m spate, 100 m spate;
David Popovici – 200 m liber, 400 m liber;
George-Alexandru Stoica-Constantin – 50 m liber, 100 m liber;
Bianca Costea – 50 m liber, 100 m liber;
Alexandra Dobrin – 200 m fluture, 200 m individual mixt, 400 m individual mixt.