Prima pagină » Sport » O nouă echipă din România este lovită de COVID-19. 20 de jucători şi membri ai staffului infectaţi

O nouă echipă din România este lovită de COVID-19. 20 de jucători şi membri ai staffului infectaţi

20 de jucători şi membri ai staffului echipei Turris Turnu Măgurele, care evoluează în Liga a 2-a de fotbal, au fost depistaţi cu Covid-19.
Cosmin Pirv
11 nov. 2020, 17:29, Sport

Anunţul a fost făcut de conducerea clubului pe pagina de Facebook.

„În urma testului RT-PCR efectuat ieri, 10.11.2020, avem 15 jucători şi 5 persoane din staff depistate pozitiv. Restul jucătorilor sunt izolaţi în altă locaţie urmând ca peste 7 zile tot lotul să fie retestat”, au transmis reprezentanţii clubului.

Aceştia au precizat că ţin permanent legătura cu autorităţile „pentru a rezolva cât mai rapid această situaţie”.

Echipa are programat meci vineri, în deplasare la Dunărea Călăraşi.