„În baza sfaturilor medicale şi legale, reafirm că nu există niciun obstacol pentru ca eu să pot participa în competiţiile feminine. Am hotărât să revin cu ocazia reuniunii de la Zaragoza, din 24 iunie”, a precizat, într-un comunicat, campioana mondială la 800 de metri.
Semenya a considerat injustă interdicţia participării sale în cadrul unei reuniuni locale, la sfârşitul săptămânii trecute, dar a acceptat cererea federaţiei sud-africane de a aştepta decizia IAAF, prevăzută pentru luna iunie.
Cotidianul sud-african „The Star” anunţase, săptămâna trecută, că Semenya intenţionează să recurgă la justiţie, în cazul în care nu va primi dreptul de a reveni în competiţii.
IAAF a hotărât, în august 2009, chiar înaintea finalei probei de 800 metri din cadrul Campionatului Mondial desfăşurat la Berlin, dominată de atleta sud-africană, să numească un grup de experţi pentru a stabili identitatea sexuală a atletei, suspectată că ar fi hermafrodită. Acest anunţ a scandalizat Africa de Sud şi situaţia a luat o turnură extrasportivă, având implicaţii politice şi rasiale.
Iniţial, IAAF a anunţat că rezultatele testelor vor fi date publicităţii în luna noiembrie a anului trecut, însă prezentarea acestora a fost amânată pentru luna iunie a acestui an.