Înaintea ultimei etape, Ceahlăul ocupă locul al 17-lea, penultimul, cu 28 de puncte, cu cinci mai puţine decât formaţia aflată pe ultima poziţie neretrogradabilă (14), Universitatea Craiova.
Golurile jocului de la Urziceni au fost marcate de Bilaşco ’14, Frunză ’38 şi Rusescu ’53, ’68.
Bilaşco a deschis scorul în minutul 14, cu un şut de la şase metri, după centrarea venită de pe partea dreaptă, de la Semedo.
În minutul 38, la un contraatac, Semedo i-a pasat, tot de pe partea dreaptă, lui Frunză, care, aflat singur în faţa portarului oaspete, a marcat cu un şut plasat, de la marginea careului mare.
Scorul a devenit 3-0 în minutul 53, când Rusescu a trimis mingea sub bară, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.
Rusescu a punctat şi în minutul 68, tot cu un şut sub bară, dar de la 10 metri, după o pasă primită de la Bilaşco.
Unirea Urziceni: 77. C. Grigore – 23. Bordeanu, 6. Galamaz, 24. Maftei, 19. Brandan – 17. Semedo, 8. S. Paraschiv (20. Marinescu ’57), 10. Pădureţu, 30. Frunză – 14. Rusescu (5. Todoran ’81), 7. Bilaşco. Antrenor: Roni Levi.
Ceahlăul Piatra Neamţ: 22. Villadsen – 13. Bărcăuan (18. Balde ’86), 24. Forminte, 17. Viţelaru, 20. Ambourouet – 15. Bădescu (2. Burlacu ’81), 5. Stevici, 7. Cebotaru, 27. Dumitraş (10. Vasilache ’46), 21. Velkovski – 25. Ibrahim. Antrenor: Zoran Filipovici.
Cartonaş galben: Stevici ’13.
Arbitri: Radu Petrescu (central) – Dorin Mudura, Radu Ghinguleac (asistenţi) – Eugen Roşu (rezervă).
Observatori: Octavian Goga, Grigore Macavei.
Urmăreşte evoluţia echipei tale favorite, live pe telefonul tău mobil. Pentru mai multe detalii click aici.