- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (07.05.2009, 14:59)
- Adrian Ţone
Membrii galeriei dinamoviste spun că vor merge însoţiţi de avocaţi la derbiul cu Steaua
Membrii galeriei dinamoviste au anunţat că vor merge la Stadionul Steaua, la derbiul de vineri, însoţiţi de doi avocaţi, pentru a preîntâmpina, astfel, eventualele abuzuri ale forţelor de ordine la adresa lor, se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
"(...) Toate aceste fabulaţii legate de biletele pe care trebuie să le primim din partea clubului din Ghencea sau a stadionului care urmează să fie incendiat din nou (aşa cum prezice dl. Argăseală...) şi nu în ultimul rând a jandarmilor, potrivit cărora, deşi vor fi mobilizaţi 1.000 pe stadion, nu vor face faţă la cele ce se vor întâmplă pe tot parcursul zilei, ne duc cu gândul doar la faptul că odată cu încheierea partidei şi evacuarea din stadion, cu toţii vom fi conduşi la secţiile de Poliţie, acolo unde, cu sau fără motiv, vom fi reţinuţi abuziv şi interzişi în mare parte de la competiţiile sportive. De aceea, pe toată durată partidei, galeria dinamovistã va fi însoţită de doi avocaţi", se arată în comunicatul semnat Peluza "Cătălin Hâldan".
Până la transmiterea acestei ştiri, clubul Dinamo nu primise din partea organizatorului partidei, FC Steaua, bilete la derbi pentru suporterii echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare.
În acelaşi timp, fanii "alb-roşii" cer Poliţiei, prin acest comunicat, să prezinte o poziţie oficială în ceea ce îl priveşte pe suspectul care a aruncat, marţi, cu piatra în autocarul Stelei, incident în urma căruia a fost rănit fundaşul polonez Pawel Golanski: "(Poliţia - n.r.) să precizeze cu certitudine, nu cu presupuneri, dacă cel în cauză este sau nu dinamovist, pentru ca Jandarmeria să nu aibă un motiv în plus pentru arestarea în masă a suporterilor dinamovişti prezenţi în Ghencea".
FC Steaua refuză să acorde circa 1200 de bilete cu titlu gratuit suporterilor dinamovişti, reprezentând 5 la sută din capacitatea stadionului din Bulevardul Ghencea, deşi există un protocol semnat de reprezentanţii celor două grupări. Clubul organizator a motivat refuzul prin faptul că nu poate garanta siguranţa suporterilor în interiorul stadionului.
Conform regulamentului, clubul gazdă nu este obligat să acorde un număr minim de bilete, precizându-se doar faptul că "are obligaţia să pună la dispoziţie maximum 5 la sută din totalul biletelor". Secretar general al LPF, Valentin Alexandru, a caracterizat prevederea regulamentară drept "un viciu de regulament care probabil se va rezolva".
Autocarul cu care echipa Steaua se deplasa, marţi, la Buzău, pentru meciul cu Gloria, a fost atacat cu pietre la ieşirea din Bucureşti, incident în urma căruia fundaşul polonez Pawel Golanski a fost rănit la cap, fiind necesar ca sportivul să fie transportat la Spitalul Militar din Capitală.
Poliţiştii ilfoveni au deschis o anchetă în acest caz, constatându-se că bărbatul care a aruncat piatra a plecat imediat de la locul incidentului cu un microbuz. Un microbuz cu fani dinamovişti ce se deplasa, marţi, spre Galaţi, a fost oprit de poliţişti la intrarea în Urziceni, pe DN2, toate persoanele care se deplasau cu acesta fiind duse la poliţiei pentru audieri.
Potrivit unor surse din Poliţia judeţului Ilfov, până în prezent, nu au fost identificaţi autorii agresiunii, toate cele 12 persoane care au fost audiate de poliţişti negând faptul că au fost implicate în acest incident.
Derbiul Steaua - Dinamo se va disputa vineri, de la ora 21.00, pe Stadionul "Steaua", în etapa a XXX-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce mesaj a postat Mihaela Popa, cu o zi înainte să plonjeze cu mașina în apele râului Olt. Ți se rupe sufletul! 😢
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați | Ce înălțime ar trebui să aibă iubita/soția ta, în funcție de înălțimea ta
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 01:07
-
ieri, 22:43
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1079. Putin şi Trump s-ar putea întâlni curând, afirmă un oficial ar parlamentului rus / Primele avioane de luptă franceze Mirage au ajuns în Ucraina / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri