Cavani a semnat cu PSG pentru cinci sezoane
Cavani, în vârstă de 26 de ani, a evoluat în sezonul trecut pentru Napoli, unde a marcat 38 de goluri în 43 de meciuri în toate competiţiile, din care 29 în Serie A.
„Sosirea lui Cavani arată capacitatea clubului noastru de a aduce cei mai buni jucători din lume. El este nerăbdător să se alăture proiectului nostru şi noi suntem foarte fericiţi că putem oferi fanilor un jucător de un talent imens şi dorit peste tot”, a declarat preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi.
Potrivit unor surse din cadrul clubului parizian, citate de AFP, suma de transfer este de 64 de milioane de euro, reprezentând o cifră record pentru campionatul Franţei. Precedentul record a fost reprezentat de transferul lui Radamel Falcao la AS Monaco, pentru aproximativ 60 de milioane de euro.