Mercedes Sport crede într-o soluţie privind regulamentul FIA, Renault ameninţă că se retrage

Publicat: 13 05. 2009, 18:12
Actualizat: 07 01. 2020, 19:28

„Dorim să găsim o soluţie comună şi credem că o vom găsi. Vom face totul pentru a descoperi, într-o manieră coordonată şi competentă, o soluţie”, a declarat Norbert Haug, care a adăugat că „toate echipele sunt de acord că nu poate exista un regulament dublu”.

Marţi, Ferrari a dat publicităţii un comunicat, în care precizează că nu va mai concura în Campionatul Mondial de Formula 1 în 2010, dacă regulamentul stabilit de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) nu va fi schimbat. Şi echipa Toyota a anunţat acelaşi lucru.

De asemenea, echipa Renault a anunţat, miercuri, că va face acelaşi lucru, dacă nu va fi modificat regulamentul. „Dacă deciziile anunţate de Consiliul Mondial pe data de 29 aprilie nu vor fi revizuite, nu vom avea altă opţiune decât să ne retragem din campionat la sfârşitul lui 2009. Sentimentul de frustrare este real”, a precizat Flavio Briatore, directorul general al Renault F1, într-un comunicat.

La sfârşitul lunii aprilie, FIA a anunţat noul regulament pentru 2010, care oferă echipelor libertate din punct de vedere tehnologic (eleroane faţă şi spate ajustabile, turaţia motoarelor nelimitată) cu condiţia să aibă un buget limitat la 40 milioane de lire sterline (45 milioane de euro) pe an.

Echipele care nu vor respecta această regulă, vor putea să continue cu cheltuielile actuale, însă vor avea reguli mult mai restrictive din punct de vedere tehnologic.

Şi alte echipe, printre care Red Bull Racing, s-au arătat nemulţumite de introducerea acestui regulament şi ameninţă cu retragerea din Formula 1.