Mergea şi Bopanna i-au învins pe fraţii Bryan şi îi vor întâlni pe Tecău şi Rojer în semifinale

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 9, s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de dublu de la Wimbledon şi vor întâlni cuplul Horia tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4, informează site-ul oficial al competiţiei.

Urmărește
534 afișări
Imaginea articolului Mergea şi Bopanna i-au învins pe fraţii Bryan şi îi vor întâlni pe Tecău şi Rojer în semifinale

Florin Mergea (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Mergea şi Bopanna au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 5-7, 6-4, 7-6 (9), 7-6 (5), după două ore şi 34 de minute, cuplul american format din gemenii Bob şi Mike Bryan, principalii favoriţi ai competiţiei.

În semifinale, Florin Mergea şi Rohan Bopanna vor întâlni perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, 7-6 (2), de cuplul Marcin Matkowski/Nenad Zimonjici (Polonia/Serbia), cap de serie numărul 7.

Anterior, Tecău şi Mergea au mai fost adversari în circuitul ATP de cinci ori, echipa sportivului din Constanţa câştigând de fiecare dată. În acest an, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer s-au impus în faţa cuplului Florin Mergea/Rohan Bopanna, scor 6-3, 6-7 (7), 6-3, în optimi de finală la Roland Garros, şi cu 6-2, 5-7, 10-8, în aceeaşi fază la Roma, iar anul trecut, în sferturile de finală ale turneului de la s-Hertogenbosch, Tecău şi Rojer au dispus, cu scorul de 6-3, 6-4, de Mergea şi partenerul lui de atunci, croatul Marin Draganja.

În 2012, în primul tur al turneului de la Bucureşti, Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt au câştigat, cu scorul de 4-6, 6-4, 10-2, în faţa cuplului Florin Mergea/Andrei Dăescu. La ediţia anterioară a competiţiei bucureştene, perechea româno-suedeză a depăşit, cu scorul de 6-7 (8), 6-4, 10-8, echipa formată din Florin Mergea şi Victor Anagnastopol.

Calificarea în semifinale la dublu este recompensată la Wimbledon cu un premiu total de 85.000 de lire sterline (aproape 120.000 de euro) şi 780 de puncte în clasamentul ATP.

În cealaltă semifinală se vor întâlni perechea Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), cap de serie numărul 13, şi cuplul Jonathan Erlich/Philipp Petzschner (Israel/Germania).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici