- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (27.06.2024, 12:20)
- Rafael Hekman
Mesajul tricolorilor pentru suporterii români: „Mulţumim, România! Avem cea mai frumoasă galerie de la EURO 2024”
- România a impresionat la Euro 2024 nu numai în teren, ci şi în tribune.
- Zeci de mii de fani au luat cu asalt stadioanele şi oraşele de desfăşurare a meciurilor, dar şi fan zone-urile amenajate în Germania şi în România.
- Generaţia de suflet transmite prin intermediul frf.ro un mesaj de suflet.

Sursa foto: Mediafax Foto
Considerată în trecut ţara ai căror suporteri nu asistau în număr mare la meciurile din deplasare ale echipe naţionale, neoferind gazdelor, mai ales la turneele finale, avantajul economic rezultat din punct de vedere turistic, România a ajuns la Euro 2024 să domine fondul sonor al stadioanelor şi să contribuie cu sume considerabile de bani la economia ţării gazdă.
Selecţionerul Edward Iordănescu a insistat pe acest aspect al susţinerii de care se bucură acum echipa naţională, considerând că niciodată în istoria fotbalului românesc tricolorii nu s-au bucurat de o astfel de emulaţie, nici măcar generaţia de aur.
Iată mai jos mesajul publicat de frf.ro, ca mulţumire la adresa suporterilor.
„Echipa naţională de fotbal a României doreşte să adreseze cele mai sincere mulţumiri tuturor suporterilor care au fost alături de tricolori la meciurile din cadrul EURO 2024.
Atmosfera incredibilă creată de fani la meciul de la Frankfurt a fost de neegalat. Aproximativ 40.000 de români, reprezentând 80% din capacitatea stadionului, au făcut ca tribunele să vibreze sub culorile tricolore. Am fost “acasă” datorită vouă!
Această prezenţă impresionantă a dat forţa şi motivaţia de care tricolorii aveau nevoie pentru a lupta pe teren. Vă mulţumim din suflet pentru energia, pasiunea şi susţinerea necondiţionată pe care ne-aţi oferit-o.
De asemenea, dorim să mulţumim şi fanilor care ne-au susţinut la meciurile cu Belgia şi Ucraina. Fiecare scandare, fiecare moment de entuziasm şi fiecare steag fluturat ne-au arătat cât de iubiţi şi sprijiniţi suntem.
Ne aşteaptă noi provocări şi, pe 2 iulie, la Munchen, ne vom baza din nou pe voi, suporterii noştri fideli, pentru a lupta împreună. Vă aşteptăm să fiţi alături de noi, să ne încurajaţi şi să ne împingeţi de la spate spre victorie.
Hai, România!
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei